Situație halucinantă pentru aproximativ 100.000 de români care s-au pensionat în luna decembrie. Din cauza suprasolicitării caselor de pensii și faptul că softul care ar urma să calculeze noile pensii încă nu funcționează, oamenii riscă să nu primească niciun ban în luna decembrie, în condițiile în care nu mai au nici venitul salarial.
Pensionarii care și-au depus dosarele după 1 septembrie încă nu primesc pensia, fiindcă dosarele nu au fost soluționate.
Astfel, acești români, care și-au depus cererea de pensionare și care oficial nu mai au statut de salariat, nu primesc nici pensie, nici salariu, potrivit Newsweek.
De exemplu, în județul Galați sunt circa 1.500 de persoane care și-au depus dosarele de pensionare în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, însă nu li s-a calculat pensie. “Este o problemă de soft, se înregistrează o întârziere la punerea sa în producție. Sperăm să urgentăm venirea noului soft, astfel încât cererile din septembrie să le soluționăm până în luna decembrie. Se fac toate eforturile în acest sens”, a spus Ana Denis Aramă pentru viata-libera.ro.
Pe lângă dosarele noi de pensionare, încă nu au fost soluționate contestațiile la recalculări și nici toate pensiile nu au fost recalculate, pentru că întregul sistemul e blocat de un volum de muncă foarte mare pentru angajații caselor de pensii, dar și de aplicația informatică care nu funcționează.