Patru persoane, dintre care trei minore, au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri. Cei patru au pătruns, mascați, în apartamentul unei tinere, l-au imobilizat pe concubinul acesteia și i-au furat o geantă în care se afla canabis.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a patru persoane, dintre care trei minore, una de 14 ani și două de 16 ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, potrivit Mediafax.
În sarcina persoanelor cercetate minore s-a reținut și infracțiunea de tâlhărie calificată, potrivit DIICOT.
„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 30 spre 31 mai 2024, minorii, în baza unei înțelegeri prealabile, s-ar fi întâlnit la o adresă, situată în municipiul București, sectorul 5 și ar fi determinat o tânără să coboare din imobil, după care, având fețele acoperite, ar fi amenințat-o cu un cuțit și ar fi forțat-o să-i conducă în apartamentul ei. După ce ar fi pătruns în interior, l-ar fi imobilizat pe concubinul acesteia și ar fi sustras o geantă, în care se afla o cantitate de canabis”, a precizat Poliția.
Investigațiile efectuate au arătat faptul că persoanele minore ar fi împărțit în mod egal cantitatea de canabis sustrasă, o parte din aceasta fiind ridicată în urma perchezițiilor, efectuate la datele de 4 și 6 iunie 2024, de la o adresă frecventată în mod curent de către o altă persoană minoră.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a patru persoane pentru 24 de ore.
De asemenea, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute (două fiind persoanele minore, de 16 ani), față de persoana minoră de 14 ani instanța dispunând arestarea preventivă.
Minorul de 14 ani se află, în prezent, în arestul la domiciliu, fiind cercetat pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de tâlhărie, precum și a unei infracțiuni de vătămare corporală cu punerea în primejdie a vieții persoanei.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Sector 4, Secția 19 Poliție și Serviciului Criminalistic, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.