Pachetul pentru școală pare a fi o adevărată provocare, pentru că de fiecare dată trebuie să fii în căutare de idei atât gustoase, cât și creative. Scopul este să pregătești o gustare sănătoasă și apetisantă. Dacă ai rămas în pană de idei, potrivit clickpentrufemei.ro, îți prezentăm câteva idei de gustări și moduri de prezentare pe care le poți pregăti pentru școală. 

1.  Reinterpretează clasicul sandvici

În topul clasamentului pentru pachetul de școală se află sandviciul. Pe bună dreptate, pentru că este ușor de pregătit și ai o mulțime de variante. Cu toate acestea, cei mici au nevoie de ceva mai mult pentru a-l îndrăgi. Astfel, trebuie să te gândești la variante de reinterpretare.

Pulpe de pui pane. Un preparat perfect pentru prânz sau cină. Cum îl prepari

Pentru început, caută o rețetă de sandvici pentru scoala care să conțină ingredientele preferate. Știm că mulți nu adoră brânza, în timp ce alții îl preferă fără legume. Înlocuiește și clasica felie de pâine de sandvici cu o chiflă cu măsline sau semințe și asigură-te că îl tai în două bucăți egale. Apoi, ajută-te de o caserolă cu ilustrații sau de o hârtie de împachetat, astfel încât să te îndemne să îl deguști.

Astfel, ai reușit să faci un pachet pentru școală simplu, însă cu câteva elemente care îl scot din anonimat. Cu siguranță, copiii vor aprecia efortul tău și vor avea o gustare copioasă la școală.

Pateu de pui făcut în casă. Ingredientul neașteptat care îi conferă gustul deosebit și intens

2.  Minipizza pe pâine integrală

Pizza la școală? Da, reinterpretată. Fiind printre preparatele îndrăgite de majoritatea copiilor, dacă o introduci în pachetul de școală, cu siguranță va fi o alegere câștigătoare. Nu te gândi la clasica rețetă de pizza, ci la câteva ingrediente pe care le ai la îndemână.

Astfel, ai nevoie de câteva felii de pâine integrală, sos de roșii, mozzarella, felii de șuncă de curcan sau de pui, ciuperci și câteva roșii cherry. Pe feliile de pâine pune sosul de roșii, brânza și toppingurile dorite. Bagă la cuptor până când se topește brânza. Lasă puțin la răcit și, după, taie minipizza în bucăți mici și așază-le în caserola preferată.

Rețetă de weekend. Clătite delicioase cu mere și scorțișoară. Familia le va adora

3.  Wrap cu cremă de brânză/humus și legume

Un wrap este mereu binevenit, sub orice formă. Pentru școală îl poți pregăti atât cu cremă de brânză, cât și cu humus, în funcție de preferințe. Ia o lipie integrală, întinde cremă de brânză sau humus, iar mai apoi adaugă morcov ras, castravete, salată verde, felii de ardei și brânza preferată.

Rulează apoi lipia și tai-o pe jumătate. Este o opțiune excelentă pentru școală, rapidă și gustoasă, care conține fibre și proteine, foarte colorată și atractivă pentru copii.

Back to school cu idei de mic dejun și pachețel pentru prânz

4.  Brioșe sărate cu legume și brânză

Brioșele sunt o alegere inspirată, care bifează atât aspectul vizual atractiv, cât și un gust bun. Pentru a le pregăti ai nevoie de ouă, brânză rasă, legume tocate mărunt, șuncă de curcan sau pui, pe care o poți adăuga opțional.

Amestecă ouăle împreună cu brânza și legumele și toarnă compoziția în formele de brioșe, iar apoi bagă la cuptor. Le poți face de seara, iar dimineața ai deja gustarea gata de a fi așezată în recipientul preferat. Totul durează aproximativ 30 de minute.

Fidea cu lapte. Desertul adorat al copilăriei. Cum să-l prepari simplu și ușor

5.  Frigărui de fructe și brânză

Acest ultimul preparat nu e atât de comun printre pachetele de școală. Însă, îl poți pregăti foarte simplu și sigur va avea succes. Pune pe bețe de frigărui bucăți de brânză și fructe, prin alternarea culorilor, pentru a face frigăruile atractive. Îți mai rămâne să le pui în caserolă și gata, ai o gustare sănătoasă și rapidă, pe care o poți pregăti oricând.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here