Un urs brun a băgat spaima în locuitorii unui oraș slovac, după ce a rănit cinci persoane. Victimele au suferit muşcături şi zgârieturi, piotrivit autorităților locale.  

Un urs brun a ajuns, duminică, în oraşul slovac Liptovsky Mikulas, unde a rănit cinci persoane, relatează La Libre potrivit News.ro.

Răniţii au vârste cuprinse între 10 şi 72 de ani şi au fost lăsaţi să părăsească spitalul după ce au fost trataţi. Unul dintre ei aproape şi-a pierdut un ochi.

Potrivit primelor informaţii, ursul a traversat râul Vah şi apoi a rătăcit într-o zonă rezidenţială a oraşului cu aproximativ 31.500 de locuitori. Animalul a fost văzut în apropierea unui centru comercial, dar a fost urmărit apoi până într-o zonă împădurită.

Autorităţile locale au decis ca ursul, despre care nu se ştie încă dacă este mascul sau femelă, să fie împuşcat.

În Slovacia trăiesc între 1.100 şi 1.200 de urşi sălbatici. În mod normal, aceştia evită oamenii imediat ce îi observă. Cu toate acestea, pot avea loc atacuri în timpul unor întâlniri neaşteptate sau atunci când femelele cred că puii lor sunt ameninţaţi.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here