Un număr de 54 de urşi de pe fondurile de vânătoare din judeţul Covasna vor fi împuşcaţi până la finele acestui an, în baza Legii 242 aprobată de Parlamentul României, a anunţat, marţi, prefectul Raduly Istvan. 

Prefectul Raduly Istvan a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, potrivit noilor prevederi legislative intrate recent în vigoare, judeţului Covasna i-a fost alocată o cotă de recoltare de 54 de exemplare pentru acest an şi 54 pentru anul viitor, iar administratorii fondurilor de vânătoare au depus deja cereri pentru extragerea a 53 de urşi.”A fost aprobată Legea 242 din 2024, care a completat Legea vânătorii 407/2006 şi care clar a stabilit care este numărul de urşi pe care putem să-i recoltăm în judeţul Covasna: 54 pentru anul 2024 şi tot 54 pentru anul 2025 (…) La nivelul judeţului Covasna sunt 34 de fonduri de vânătoare, care sunt gestionate de către 16 asociaţii de vânători, iar la ora actuală s-au depus cereri de către asociaţiile vânători pentru 53 de urşi din cei 54 ca să fie recoltaţi, împuşcaţi. Toate 53 au primit autorizaţie (…) Am ajuns ca, pe lângă acele exemplare care ne creează probleme şi care încă din 2021 pe baza OG 81 puteau să fie recoltate după toată procedura premergătoare, acum avem clar stabilit un număr de 54 de exemplare, care este, dacă nu mă înşel, a doua sau a treia cotă a nivel naţional, după Harghita şi Mureş”, a afirmat prefectul Raduly Istvan.Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a menţionat că, potrivit estimărilor, în judeţ există circa 2.000 de urşi, aceştia înmulţindu-se foarte mult în ultimii zece ani.â

Angajații DGASPC Harghita au intrat în grevă japoneză. Protestatarii se tem că nu își vor primi salariile Neagu a adăugat că pagubele cauzate de urşi au scăzut considerabil în acest an faţă de anul trecut, iar acest lucru s-a datorat, în mare măsură, extragerii urşilor periculoşi.

“Anul trecut am avut 366 de pagube, iar anul acest avem 150 până la ora actuală (…) Dacă în anul 2023 am avut 1.100.000 valoare a pagubelor, până la ora actuală avem pagube estimate la 306.878 de lei (…) Cele mai mari probleme sunt la culturile de porumb şi la animale (…) Dacă în anul 2023 am plătit integral suma de 1.098.592 lei, anul acesta am plătit până la ora actuală 177.293 lei. Avem o restanţă de 129.585 lei, să sperăm că acum, după rectificarea bugetară, vom primi ca să achităm şi această sumă (…) În judeţul Covasna sunt peste 2.000 de urşi, lucru care se poate demonstra cu metoda ştiinţifică (…) Deci s-au aruncat tot felul de poveşti pe piaţă, că le-am tăiat pădurile, că le-am distrus habitatele. Nici pe departe. Şi domnul prefect ştie foarte bine, cum ştiu şi eu, că fondul forestier al judeţului Covasna, în 10 ani, a crescut cu 10.000 de hectare. Deci, urşii trebuiau împuşcaţi la timp şi cu cotele adecvate şi nu mai ajungeam aici (…) Ursoaicele în ultima perioadă au fătat 2, 3 şi chiar 4 pui (…) Chiar mă uitam în statistică, am plecat de la 1.000 de urşi în 2016 şi am ajuns la 2.000 în ziua de azi. Plătim nişte sume colosale pe despăgubiri, bani care se puteau duce în altă parte, la un cămin, la o şcoală, la un drum, la o autostradă”, a spus Gheorghe Neagu. 

Pepenele de iarnă, pepenele cu gust de vanilie și roșiile cu țepi pot fi cultivate acum în România. Soiuri demne de filmele SF, produse la Buzău

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here