Viţa de Vie, byron şi The Mono Jacks, la festivalul Living Rock de pe plaja Tuzla

Viţa de Vie, byron şi The Mono Jacks se numără între artiştii care vor concerta la cea de-a doua ediţie a festivalului Living Rock, programată să aibă loc în luna august pe plaja Tuzla. Living Rock, supranumit „singurul festival de rock alternativ de la mare”, va avea loc în weekendul 20 – 22 august. Primele nume anunţate de organizatori sunt Viţa de Vie, byron, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers şi Grimus. „Trupele sunt nerăbdătoare să urce pe scenă, publicul abia aşteaptă să le asculte, cu toţii căutăm alternative pentru vacanţa de vară, aşa că un festival de alternativ la mare ar fi cea mai bună alegere. Pe lângă line-up-ul complet alternativ şi din scena underground a muzicii româneşti, Living Rock va fi un altfel de eveniment la mare. Vrem un festival atent cu oamenii din zonă, dar mai ales atent cu locul. Vrem să trăim rock, dar alternativ, aşa încât, la plecare, plaja Tuzla să rămână la fel de sălbatică”, a transmis într-un comunicat Ilinca Ghişoiu, reprezentant al Maitreya Events, organizatorul festivalului. Pe parcursul celor trei zile vor fi organizate şi activităţi în aer liber – acţiuni de ecologizare, tururi ghidate şi sesiuni de birdwatching. Accesul la festival se va face pe bază de abonament pe trei zile, împreună cu certificatul de vaccinare sau un test Covid-19 cu rezultat negativ şi masca de protecţie. Biletele şi abonamentele achiziţionate anul trecut pentru ediţia 2020 sunt valabile pentru ediţia 2021. Tututor persoanelor vaccinate le va fi oferită o reducere de 50% la abonamente, la fel şi celor care se vor vaccina până la data festivalului. Cei nevaccinaţi vor primi gratuit un test de Covid-19 la intrarea în zona festivalului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here