Doliu uriaș la clubul Universitatea Craiova și printre suporterii clubului din Bănie. Anul a început cum nu se poate mai prost.
Familia Universității Craiova a primit chiar în prima zi a noului an, o veste foarte tristă. Jean Nițulescu, fost conducător al Științei imediat după Revoluție, s-a stins din viață, în urma unui infarct, anunță Gazeta de Sud. Avea 72 de ani.
Jean Nițulescu a fost campion cu Știința în sezonul 1990-1991, fiind vicepreședinte al clubului din Bănie. El a mai fost conducător al cluburilor Extensiv Craiova, FC Caracal și Alro Slatina.