Între-un interviu pentru presa occidentală, președintele Ucrainei susține că Vladimir Putin va face din Crimeea și Marea Neagră centrul războiului.
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni de revista The Economist că centrul de greutate al războiului trebuie să se mute acum în Crimeea şi Marea Neagră.
The Economist a observat că preşedintele ucrainean nu a dat prea multe detalii despre ceea ce poate realiza Ucraina în 2024, spunând că scurgerile de informaţii înainte de contraofensiva din vara anului trecut au ajutat Rusia să-şi pregătească apărarea.
Dar dacă are un mesaj, acesta este că Crimeea şi bătălia conexă din Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului. Izolarea Crimeei, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi degradarea capacităţilor militare ruseşti de acolo sunt „extrem de importante pentru noi, pentru că reprezintă modalitatea prin care putem reduce numărul de atacuri din acea regiune”, explică el.
O operaţiune reuşită ar fi un „exemplu pentru întreaga lume”, continuă Zelenski. De asemenea, ar avea un efect important în interiorul Rusiei. Pierderea unei piese centrale a propagandei Kremlinului ar arăta că „mii de ofiţeri ruşi au murit doar din cauza ambiţiei lui Putin”.
Ucraina obţine deja victorii care erau greu de conceput în peninsula de importanţă strategică, distrugând un „număr bun” de nave din flota rusă din Marea Neagră. Oficialii britanici spun că o cincime din această flotă a fost distrusă numai în ultimele patru luni. Pierderea bazelor navale pe care Rusia le-a deţinut în ultimii 240 de ani ar fi o ruşine imensă pentru Putin.