Compania care amenajează pârtiile din Poiana Braşov pune tunurile pe turiștii prost educați care aleg să coboare cu bocancii pe mijlocul pârtiilor, stricând astfel suprafața de alunecare.
Reprezentanţii companiei Comprest, care se ocupă de salubrizare, dar şi de amenajarea pârtiilor din zona Poiana Braşov, au postat o serie de imagini în care se vede clar cum stratul de zăpadă de pe pârtiile amenajate este stricat de cei care merg în drumeţie pe munte şi coboară din Masivul Postăvaru pe pârtii, încălţaţi cu bocanci.
”Revenim cu rugămintea insistentă de a evita sa alegeţi ca traseu de coborâre din Masivul Postăvaru mijlocul pârtiilor. După ce colegii noştri amenajează stratul de zăpadă, acţionând cu ratracul pentru nivelarea pârtiilor, turiştii optează pentru coborârea pe pârtie cu bocancii, rezultatul fiind cel din imagine”, au scris reprezentanţii companiei.
Aceştia atrag atenţia asupra faptului că, dincolo de faptul că stratul de zăpadă amenajat pe pârtiile de schi este deteriorat, un astfel de comportament poate duce şi la accidentarea celor care practică sporturile de iarnă.