Apar noi detalii despre accidentul care a avut loc în Capitală. Potrivit primelor informații, victima era un polițist. Acesta a fost lovit în plin de un motociclist în timp ce traversa strada printr-un loc nepermis. Vă avertizăm că urmează imagini și detalii cu un puternic impact emoțional!
Accident cumplit în sectorul 5 al Capitalei. Un pieton a murit pe loc după ce a fost lovit în plin de un motociclist. Victima ar fi ieșit să își plimbe câinele, moment în care a trecut printr-un loc nepermis. Din neatenție, acesta nu l-a văzut pe motociclist iar impactul a fost fatal. Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, pietonul ucis ar fi un polițist.
Accidentul s-a produs pe o șosea intens circulată din Capitală.
Bărbatul a ieșit să își plimbe animalul de companie și a trecut strada printr-un loc nepermis fără să se asigure. Motociclistul care a venit cu viteză nu a mai putut evita impactul și i-a lovit în plin. Amândoi au fost aruncați la zeci de metri pe șosea.
La scurt timp toată strada s-a umplut de oameni care au sunat de urgență la 112. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, pietonul a fost declarat mort.
Motociclistul a ajuns la spital cu răni ușoare. Acesta a fost testat în vederea consumului de alcool și droguri iar rezultatul a fost negativ. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a vedea cum s-a întâmplat totul.