Noi date din dosarul incendiului de la Ferma Dacilor. Anchetatorii nu exclud „mâna criminală”, potrivit unui comunicat de presă. Între timp, Cornel Dinicu a fost dus la instanță cu propunere de arestare preventivă.
Răsturnare de situație în cazul incendiului cumplit de la Ferma Dacilor. Anchetatorii nu exclud că ar fi fost vorba despre „mână criminală”. Pe de altă parte, patronul de la Tohani și cei doi administratori ai pensiunii nu au dat declarații la audieri folosindu-se de dreptul la tăcere. Cu toate acestea, toți trei au fost reținuți. Astăzi Cornel Dinu și cei doi administratori ajung în fața magistraților și vor afla dacă vor ajunge în arest preventiv.
„În continuarea comunicatelor de presă din datele de 27 decembrie 2023, 29 decembrie 2023 şi 2 ianuarie 2024, Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova este abilitat să aducă la cunoștința publicului următoarele:
1. În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 decembrie 2023 la Complexul turistic ”Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de trei persoane fizice, respectiv față de un administrator statutar și doi administratori în fapt ai societății comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru (art. 255 alin. 1 și alin. 2 C.pen. rap. la art. 254 alin. 2 C.pen.).
2. Față de acestea, în cursul zilei de azi, procurorul de caz a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, în sarcina acestora reținându-se, în esență, următoarele:
În perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfășurat în mod convergent și sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de ”cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, județul Prahova.
Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire. Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcții. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare, și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu. Situația expusă anterior a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”, în condițiile în care societatea comercială era racordată la rețeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ”pompă de apă” având o putere de 8.00 Kw, insuficientă pentru susținerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni.
3. Față de interesul public manifestat, precum și de amplele dezbateri ale subiectului în mass-media, prin prezentul comunicat înțelegem să facem și precizarea că ancheta penală aflată în desfășurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului (cauza probabilă a incendiului), în acest sens fiind efectuate acte de urmărire penală care să lămurească împrejurările concrete ce au condus la inițierea procesului de ardere. Cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza incendiului de tip arson (incendiere provocată ca urmare a unei acțiuni umane intenționate), cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului.În întreg acest context, s-a reținut în cuprinsul referatului cu propunere de luare a măsurii arestării preventive că, și dacă ipoteza incendierii cu intenție a imobilului s-ar concretiza (ipoteza în raport de care materialul probator administrat nu atestă indicii), întreaga situație descrisă, vizând nerespectarea de către factorii decidenți a normelor în materia securității la incendiu, respectiv: a) imobilul a fost construit fără autorizație de contrucție, b) mansarda a fost realizată din material lemnos, ușor inflamabil, neprevăzut cu căi de evacuare optime, construcția fiind încadrată în gradul V (cinci) de rezistență la foc (cel mai defavorabil grad), c) imobilul a fost intabulat cu încălcarea prevederilor legale, în baza unui certificat de constatare a edificării construcției emis fără verificarea îndeplinirii tuturor cerințelor fundamentale, d) imobilul a fost edificat fără solicitarea/obținerea vreunui aviz/autorizație de la I.S.U. Prahova, e) a fost dotat cu o centrală de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu nefuncțională la momentul producerii incendiului, montată în baza unui proiect neavizat, precum și f) cu o instalație electrică certificată, subdimensionată (putere de 8 kw) în raport de nevoile reale ale unui astfel de consumator,
îi poziționează pe cei trei inculpați în culpă în raport de producerea rezultatului constând într-un dezastru, deoarece în condițiile descrise, raportat la lipsa de siguranță a încăperilor oferite ca spații de cazare, șansele reale ca victimele să se poată salva au fost aproape inexistente. Menționăm că, în continuare, sunt în derulare activități de urmărire penală care urmăresc administrarea unui probatoriu complex.
Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, iar pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică.
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Compartimentul de informare și relații publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.