Doi urmăriţi internaţional, condamnaţi la 7 ani de închisoare pentru lovire sau alte violenţe şi la peste 3 ani pentru furt calificat, au fost aduşi luni în ţară din din Irlanda şi din Franţa. 

”La data de 15 ianuarie 2024, Poliţia Română a adus în ţară două persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea”, anunţă marţi Poliția Română într-un comunicat. Potrivit sursei citate, a fost adus în țară adus un bărbat de 31 de ani, din Neamţ, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Acesta a fost adus din Irlanda, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 ani, emis de către Judecătoria Roman. Totodată, un alt bărbat, de 25 de ani, din Brăila, a fost escortat din Franţa, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Judecătoria Brăila a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 3 ani, 4 luni şi 177 de zile de închisoare, se mai arată în comunicatul citat.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here