Un vecin al președintelui Iohannis a publicat un anunț pe o platformă imobiliară din Sibiu, prin care anunță că își scoate casa la vânzare. În tot acest timp, în plină criză a protestelor din țară, Regia Autonomă a Statului pregătește vila de 2 milioane de euro pentru șeful statului. Este vorba de un imobil de peste 800 de metri pătrați, aflat în cartierul bogaților din Capitală.
Încă de la câștigarea primului său mandat de președinte al țării, subiectul caselor deținute de familia șefului statului a născut numeroase controverse.
Un vecin al cuplului prezidențial își vinde proprietatea din Sibiu, iar suma nu este deloc mică. Astfel, valoarea imobilului scos la vânzare este de 425.000 de euro.
Proprietatea se află situată în imediata vecinătate a casei președintelui Klaus Iohannis din zona Trei Stejari.
”Locuința are un farmec aparte și păstrează amprenta istoriei, fiind construită în 1939, dar le oferă viitorilor proprietari și o doză bună de confort modern. Un punct forte al casei este dat de amplasarea sa privilegiată, la doar câteva minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului Sibiu, pe strada Bâlea.
Casa dispune de demisol, parter și pod și are o suprafață utilă de 112 mp. La demisol găsești o cramă, o bucătărie și spălătoria, iar la parter patru camere spațioase, încă o bucătărie, o baie și o toaletă de serviciu. Podul are potențial mansardabil, pentru cei care își doresc și mai mult spațiu.
Un alt avantaj îl reprezintă terenul cu o suprafață de 900 de mp care face din această proprietate reprezentată exclusiv de biroul din Sibiu al rețelei de agenții imobiliare Keller Williams o oază de intimitate la doi pași de inima orașului”, se precizează în anunț.
O nouă casă pentru Iohannis, în plus de cele șase
Klaus Iohannis ar trebui să primească la terminarea mandatului său o vilă de protocol, practic, a șaptea casă. Potrivit unor surse, șeful statului ar putea renunța mai devreme la funcție, în luna mai, atunci când și-ar putea anunța și candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului European.
Deja o nouă locuință a intrat în renovare. Casa se află într-un cartier de lux din nordul Capitalei, la doar doi pași de Vila Lac, punctul fierbinte al negocierilor politice românești.
Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS), instituție subordonată Guvernului, ia măsuri pentru a transforma vila situată pe strada Nikolai Gogol nr. 3, din zona Primăverii a Bucureștiului, într-o reședință oficială. Această locație strategică se află la câțiva pași distanță de reședința actualului șef de stat.
Guvernul a aprobat un sprijin pentru sectorul vegetal! Grant direct: 100 euro per hectar
Conform documentului oficial, impunătoarea proprietate se întinde pe 842 metri patrati. Vecinătățile sale sunt: Sud str Nikolai Gogol, Est: imobil str. Nikolai Gogol nr.5, Vest imobil str. Nikolai Gogol nr.1, Nord. str Dante Alighieri și imobilul din str.Dante Alighieri nr.6-10.
În ciuda amplelor pregătiri, atunci când Guvernul a fost întrebat pentru cine este pregătită această nouă reședință oficială, răspunsul transmis de RA-APPS a evitat să indice beneficiarul acestei viitoare reședințe oficiale. Această tăcere deliberată cu privire la destinatarul reședinței oficiale amplifică speculațiile și întrebările cu privire la viitorul utilizării acestei clădiri.
Vila de protocol ar putea ajunge însă în posesia viitorului președinte al României, cel care îi va lua locul de la Cotroceni lui Klaus Iohannis. Cele mai mari șanse să ajungă primul la Cotroceni le are Nicolae Ciucă, pentru că, în calitate de președinte al Senatului, el este cel care ar asigura interimatul în cazul unei demisii din partea actualului șef de stat.
Noi documente declasificate de CNSAS. Dosare grele de la Securitate devin publice FOTO