Primăria Capitalei a dat undă verde venirii în București a agricultorilor cu utilajele, însă organizatorii protestului sunt obligați să transmită până mâine la ora 16 lista tractoarelor cu care vor veni.
Prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, precizează că, pentru a intra în Municipiul Bucureşti, proprietarii de utilaje care vor să participe la protestul din Piaţa Constituţiei trebuie să se înscrie pe o listă pe care organizatorii o vor transmite Poliţiei şi Jandarmeriei până sâmbătă la ora 16.00.El a menţionat că fermierii şi transportatorii care doresc să participe la protest sunt liberi să o facă, dar că este important să facă diferenţa între un demers spontan şi unul politic.”Trăim într-o ţară liberă şi este bine că trăim într-o ţară liberă. Dacă unii dintre fermieri sau transportatori vor să se alăture Dianei Şoşoacă pentru protest, sunt liberi să o facă. Eu însă revin şi spun că am încredere în Jandarmeria Română şi Poliţia Română şi cred că vor gestiona bine acest moment, astfel încât impactul pentru cetăţenii Municipiului Bucureşti să fie unul cât mai redus. Cine vrea să se alăture doamnei Diana Şoşoacă are tot dreptul să o facă, are libertatea să o facă, pentru că este perfect legal. Dar insist să facem această diferenţiere între un protest spontan al unor oameni care lucrează la modul real în economia României – cum sunt şi transportatorii, şi agricultorii – şi un protest politic, care de la bun început, prin organizatorii săi, se defineşte ca un demers politic şi nu o revendicare socială concretă”, a spus Rareş Hopincă.El a mai precizat că senatoarea Diana Şoşoacă are dreptul să organizeze proteste, dar că potenţialii participanţi trebuie să fie informaţi corect.”Una este protestul spontan, altul este protestul politic, alta este încercarea de a te urca pe un val al protestelor, pentru beneficii politice particulare. (…) Că s-a avizat un protest al doamnei Diana Şoşoacă, e decizia primarului general. Sigur, m-aş întreba care a fost graba, pentru că a fost o cerere depusă pe 19 ianuarie, aprobată tot pe 19 ianuarie. Este decizia primarului general, este responsabilitatea dânsului. Noi trebuie să facem tot posibilul pentru ca acest protest organizat de doamna Şoşoacă să se desfăşoare în limitele legii, în condiţii legale şi să nu creăm acte anti-sociale, situaţii tensionate”, a spus el.Rareş Hopincă a mai precizat că Guvernul are “toată disponibilitatea de a dialoga şi analiza revendicările” celor care protestează şi de a le rezolva.”În permanenţă a fost un dialog între Guvernul României, de la nivelul primului ministru şi al miniştrilor cu responsabilităţi, cu reprezentanţii protestatarilor, iar multe dintre măsurile care au fost adoptate ieri au fost agreate încă de la primele întâlniri, că vorbim de Ministerul Agriculturii, al Transporturilor… (…) Protestul a început miercurea trecută. Joi, trei consilieri ai premierului s-au întâlnit cu reprezentanţii protestatarilor pentru a lua la cunoştinţă de revendicări. Joi seara eu m-am întâlnit cu cei care protestau în zona Chiajna. Vineri m-am întâlnit cu cei din Afumaţi şi o delegaţie a reprezentanţilor a avut o întâlnire cu primul ministru, la sediul Guvernului, iar sâmbătă şi duminică au avut loc întâlniri de lucru la Ministerul Agriculturii, la Ministerul Transporturilor, la ASF şi la Ministerul de Finanţe”, a spus el.Prefectul a declarat că Guvernul a rezolvat revendicările care puteau fi soluţionate “imediat”, dar că pentru abordarea altora sunt necesare consultări la nivelul Comisiei Europene.”În ce priveşte problema cerealelor ucrainene, aceasta trebuie despărţită în două. Pe de o parte, există un acord de liber tranzit, între România şi Ucraina, cum există la nivelul Uniunii Europene între Ucraina şi UE. Pe de altă parte, cerealele care vin din Ucraina pentru a rămâne pe piaţa din România au nevoie de o serie de proceduri speciale. Până la momentul de faţă nu există niciun operator licenţiat pentru a importa cereale din Ucraina. Ce trebuie însă să facă statul român mult mai atent şi mult mai riguros este controlul ca acele cereale ucrainene să nu se mai piardă pe drum, pentru că asta spun oamenii – şi trebuie să verificăm mult mai riguros dacă au dreptate – că, de exemplu, de la Vama Siret şi până în portul Constanţa o parte din cantitatea de cereale transportată se mai pierde pe drum. Aceasta este o infracţiune, un fenomen infracţional. Instituţiile statului trebuie cu adevărat să fie mult mai atente la acest fenomen”, a spus prefectul.Nicuşor Dan a anunţat, joi, că autorităţile locale au aprobat organizarea unui protest, duminică, luni şi marţi, în Piaţa Constituţiei, cu participarea a 5.000 de persoane, 100 de tractoare şi 100 de capete tractor de TIR.
Nicuşor Dan: Intrarea în Bucureşti, în vederea participării la protest, pe Şoseaua Alexandriei, între 6.00-7.00
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că intrarea în Bucureşti a tractoarelor şi capetelor tractor de TIR, în vederea participării la protestul din Piaţa Constituţiei, se va realiza pe Şoseaua Alexandriei, între orele 6.00 – 7.00.Într-o intervenţie pentru B1Tv, el a precizat că din comisia care analizează cererile pentru protest fac parte şi reprezentanţi ai Poliţiei, Poliţiei Rutiere şi Jandarmeriei şi că, în urma discuţiilor, a fost semnat un protocol între organizator şi reprezentanţii autorităţilor.”Protocolul spune că intrarea în Bucureşti se face pe Şoseaua Alexandriei între 6.00 – 7.00 dimineaţa. Ieşirea din Bucureşti se face tot pe Şoseaua Alexandriei, între 22.00 şi 23.00. (Protocolul, n.r.) obligă organizatorul să comunice instituţiilor de ordine numerele de identificarea ale maşinilor şi un număr de organizatori, cu care Poliţia şi Jandarmeria să fie în contact pe perioada manifestării”, a precizat edilul general.Nicuşor Dan a declarat că există cazuri în care numărul participanţilor este mai mare decât cel anunţat.”Asta se întâmplă, pentru că, evident, numărul acesta este o estimare. Se întâmplă să fie mai puţini, de cele mai multe ori. Se întâmplă să fie şi mai mulţi. Organele de ordine ştiu să lucreze cu asta şi dacă se depăşeşte numărul, nu e nicio problemă. Nu a fost niciodată”, a spus primarul.În ce priveşte faptul că solicitarea de protest a fost semnată de către doi avocaţi ai Partidului SOS, edilul general a precizat că această cerere a fost aprobată deoarece întrunea condiţiile legale. El a menţionat că, dacă ar fi existat mai multe cereri care să întrunească toate condiţiile legale, ar fi fost aprobată ce a organismelor reprezentative pentru fermieri sau transportatori.”Da, am văzut numele solicitantului. Noi aplicăm legea. Am respins nişte solicitări pentru că nu aveau elementele pe care legea spune că trebuie să le aibă. Am respins un protest pentru că încălca prevederea legală care spune că nu trebuie să stânjeneşti circulaţia, desfăşurarea normală a activităţii în oraş. Şi am aprobat acest protest la solicitarea unui cetăţean, aşa cum am aprobat o mie de alte proteste până acum, pentru că îndeplinea condiţiile legale. (…) Dacă noi am fi avut simultan mai multe cereri, ne-am fi uitat şi la criteriul reprezentantivităţii. Dacă am fi avut simultan mai multe cereri care s-ar fi referit la o aceeaşi locaţie, la aceleaşi solicitări, evident că ne-am fi uitat la reprezentantivitate, dar atâta timp cât nu am avut din partea organismelor reprezentative ale fermierilor sau transportatorilor solicitări, am avut o solicitare care întrunea condiţiile legale, a trebuit să o aprobăm, aşa cum am aprobat o mie de alte proteste în trei ani”, a spus edilul general.El a reamintit că solicitarea Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT) prevedea participarea a 15.000 de utilaje şi a subliniat că acest lucru ar fi însemnat “paralizarea” circulaţiei în Capitală.”Au fost vreo patru-cinci solicitări pe care le-am respins, pentru că nu aveau toate elemente: câţi oameni vin, de unde vin, pe unde pleacă. După care a fost acea solicitare pentru 15.000 de utilaje, cu precizarea expresă că vor bloca cu maşini Piaţa Victoriei şi toate bulevardele care intră în Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi însemnat paralizarea Bucureştiului. După aceea am avut această cerere, care s-a discutat în comisie ieri, pentru 200 de utilaje, 5.000 de oameni. Solicitarea a fost pentru Piaţa Victoriei şi în urma discuţiilor din comisie am aprobat-o pentru parcarea din Piaţa Constituţiei. Diferenţa esenţială între cele două este că nu se afectează traficul rutier”, a spus primarul general.