Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat într-un interviu pentru So Foot că pentru el Andrea Agnelli, pe care l-a considerat prieten, nu mai există. Ceferin a fost atât de categoric după ce Agnelli, preşedintele clubului Juventus, a fost principal instigator al Superligii şi i-a ascuns acest lucru. “În acest caz, pot împărţi protagoniştii în trei categorii. Îl pun pe Andrea Agnelli în prima. Aici este ceva personal. Pentru mine acest om nu mai există. Credeam că suntem prieteni, dar el m-a minţit pe faţă până în ultimul minut al ultimei zile, asigurându-mă că nu sunt motive de îngrijorare. În contextul în care el semnase deja toate documentele necesare lansării Superligii. În a doua categorie pun un grup de conducători pe care îi consideram apropiaţi de mine şi regret că nu mi-au spus dinainte de voiau să facă. În ultima categorie sunt conducătorii cu care nu aveam o relaţie deosebită. Nu îi acuz, dar şi ei trebuie să suporte consecinţele faptelor lor”, a spus şeful UEFA. Luna trecută, UEFA a deschis proceduri disciplinare împotriva ultimelor trei cluburi rămase în Superliga europeană, Juventus Torino, Real Madrid şi FC Barcelona, pentru o posibilă încălcare a cadrului juridic al forului. Juventus Torino, Real Madrid şi FC Barcelona sunt singurele cluburi care nu s-au retras oficial din Superliga europeană, proiect lansat în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate de 12 cluburi europene şi care a eşuat rapid. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].