Facebook şi Google salută progresele realizate de G7 privind impozitarea companiilor multinaţionale

Facebook şi Google au salutat, sâmbătă, progresele realizate de Grupul celor mai dezvoltate şapte state ale lumii (G7) privind introducerea unui impozit minim la nivel internaţional, transmite Reuters. Astfel, Facebook a anunţat că acceptă că principiul unei cote minime a impozitului pe profit de 15%, adoptat de miniştrii de Finanţe ai statelor din G7, poate înseamna că va plăti taxe mai mari şi în locuri diferite. ”Facebook a cerut de mult timp o reformă a reglementărilor referitoare la impozitul global şi salutăm progresul realizat de G7”, a scris pe Twitter directorul pentru afaceri globale al companiei, Nick Clegg. Acesta a mai afirmat că acordul este un prim pas semnificativ către certitudine în afaceri şi consolidarea încrederii publice în sistemul fiscal global. ”Dorim ca procesul de reformare a sistemului fiscal internaţional să reuşească şi recunoaştem că acest lucru poate însemna ca Facebook să plătească taxe mai mari şi în locuri diferite”, a spus Clegg. Google a anunţat la rîndul său, sâmbătă, că susţine munca depusă pentru actualizarea reglementărilor fiscale internaţionale. ”Susţinem cu tărie munca depusă pentru actualizarea reglementărilor fiscale internaţionale. Sperăm ca ţările să continue să colaboreze pentru a asigura finalizarea în curând a unui acord durabil şi echilibrat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Google, José Castañeda, într-un comunicat. Ministrul britanic al Finanţelor, Rishi Sunak, a declarat sâmbătă că G7 a ajuns la un acord “istoric” privind impozitarea companiilor multinaţionale. Miniştrii de Finanţe reuniţi la Londra au fost de acord să se angajeze la principiul unei cote minime a impozitului pe profit de 15%, iar măsura ar putea genera fluxuri de miliarde de dolari către bugetele de stat, necesare pentru a achita datoriile acumulate în timpul crizei Covid-19. Acordul convenit de SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Canada, Italia şi Japonia va exercita presiuni asupra altor ţări să le urmeze exemplul, inclusiv la o reuniune a G20 programată luna viitoare. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here