Expoziţia de costume „Retroversibil”, organizată de a Departamentul Modă de la UNArte, va fi deschisă la Teatrul Naţional din Bucureşti marţi, începând cu ora 18:30, în Rotonda şi în foaierul sălii mici.
Este dedicată memoriei unei personalităţi de excepţie, istoricul şi criticul de artă Adina Nanu, este o demonstraţie de exemplară pedagogie artistică, realizată pentru a marca 50 de ani de la înfiinţarea Departamentului Modă al UNArte. „Expoziţia «Retroversibil» este, în primul rând, un strigăt disperat pentru a găsi un spaţiu pentru colecţia de costume a Adinei Nanu. Este, apoi, un prilej de a arăta legătura dintre această colecţie de veşminte vechi cu cele mai actuale producţii ale viitorilor creatori de modă din Romania. Parteneriatul dintre Colecţie şi UNArte este, de fapt, o relaţie veche, încă de la înfiinţarea Departamentului Modă, care a funcţionat mereu în toţi cei 50 de ani pe care UnArte îi împlineşte anul acesta (1971-2021)”, se arată într-un comunicat remis RealTimeNews.ro. Vor prezenta istoricul dr. Georgeta Filitti şi prof. univ. dr. Unda Popp de la Departamentul Modă al UNArte (curatorul expoziţie). Vernisajul va avea loc în prezenţa rectorului UNArte, prof. univ. dr. Cătălin Bălescu, şi a lui Ion Caramitru, managerul TNB. „Expunerea pleacă de la costumele colecţiei, doar 20 de outfituri, alese din trei momente distincte (anii 1900, 1920 şi 1960) şi ajunge la experimentele neconvenţionale actuale făcute de studenţi. În secolul XX democratizarea a atenuat diferenţele de imagine dintre oameni. Treptat hainele nu au mai semnalizat naţionalitatea, religia şi ocupaţia, nu s-a mai comunicat prin imaginea costumară starea socială şi nu s-a mai afişat averea (etalarea bijuteriilor scumpe şi a hainelor de blană sunt astăzi considerate de prost gust), apoi veşmintele au şters, cât mai mult posibil, diferenţele de vârstă. Astăzi se ridică şi ultima barieră, cea dintre genul masculin şi cel feminin”, a transmis Unda Popp. Dispariţia marcării genului prin costum a fost punctul de pornire al temelor de atelier ale studenţilor masteranzi şi doctoranzi coordonaţi de Unda Popp expuse în foaierul aferent sălii mici a TNB. Ceea ce i-a rămas veşmântului să comunice este personalitatea şi fantezia individului şi, eventual, starea de spirit. Pentru aceasta sunt necesare minime repere culturale, un gust educat şi stăpânirea mijloacelor de a transpune în imagine ideile dorite şi, nu în ultimul rând, simţul umorului. Tot în sala a doua vor fi expuse lucrările doctorandei Mihaela Grădinaru, care face o interpretare scenografică a hainelor masculine. În galeria de la etajul foaierului sunt expuse lucrări din cadrul cercetărilor doctorale ale tinerelor profesoare Oana Roşca, Alina Gurguţă şi Antoaneta Tică. În ambele spaţii vor fi proiectate scurte filme. Accesul publicului se face dinspre bd. Carol, zilnic, între orele 11.00 şi 18.00. Purtarea măştii în interiorul spaţiului expoziţional este obligatorie. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].