Londra îndeamnă la pragamatism în problema nord-irlandeză a Brexitului, Bruxellesul îndeamnă la restabilirea încrederii, înaintea reluării unor negocieri cu privire la protocolul nord-irlandez

Regatul Unit îndeamnă Uniunea Europeană (UE) la mai mult pragmatism, iar Bruxellesul îndeamnă Londra să ajute la restabilirea încrederii, în urma unor negocieri, săptămâna trecută pe tema relaţiilor comerciale cu Irlanda de Nord, un dosar sensibil în acordul comercial al Brexitului, relatează Reuters. După ce regatul a părăsit oficial Uniunea anul trecut, relaţiile Londrei cu Cei 27 s-au deteriorat, iar cele două părţi se acuză reciproc de rea-credinţă în aplicarea Protocolului nord-irlandez. Acest protocol a introdus controale la anumite bunuri care trec din Marea Britanie în Irlanda de Nord, o provincie britanică despărţită prin mare de regat, a cărui frontieră terestră cu Irlanda este, o frontieră cu Uniunea. Din cauza acestor controale, unioniştii probritanici din Irlanda de Nord consideră că acordul comercial al Brexitului îi îndepărtează de restul regatului, un sentiment care riscă să fragilizeze Acordurile de Pace din Vinerea Mare din 1998, care au pus capăt unei perioade violente de ”tulburări” de 30 de ani. ”Trebuie neapărat să restabilim un nivel minim de încredere, care să ne permită să găsim soluţii”, subliniază la postul de radio Times ambasadorul UE la Londra Joao Vale de Almeida, înaintea unei reluări a negocierilor, prevăută miercuri. ”Rămân încrezător că putem ajunge la acest lucru”, apreciază el. Joao Vale de Almeida consideră că nu a fost propusă o alternativă viabilă la Protocolul nord-irlandez, menit să evite să impună pe Insula Irlanda o frontieră fizică între Uniune şi regat. El îndeamnă totodată Londra să-şi respecte angajamentele asumate. Ministrul britanic însărcinat cu relaţia cu UE David Frost apreciază, la rândul său, că negociatorii europeni este necesar să se adapteze unei noi ”grile de lectură” a negocierilor. El îndeamnă UE, într-un interviu acordat Financial Times (FT), să dea dovadă de mai mult pragmatism şi de mai puţin ”puritanism juridic”. Ministrul irlandez de Externe Simon Coveney deplânge faptul că David Frost continuă să impute Europei dificultăţi cu privire la protocol. ”Pur şi simplu nu este aşa (…). Aici este important să se renunţe la transmiterea unor mesaje prin presă, în Regatul Unit, şi să se treacă la soluţionarea problemelor împreună”, îndeamnă el pe Twitter. O păstrare a fragilei păci irlandeze, fără ca regatul să aibă un acces pe piaţa unică prin frontiera cu Irlanda, a fost unul dontre cele mai spionaose subiecte în cei patru ani de negocieri în vederea ajungerii la un acord al Brexitului. Premierul britanic Boris Johnson a prelungit în mod unilateral ”perioada de graţie” a unor controale, pentru a evita o întrerupere a unor aprovizionări – o decizie denunţată de Bruxelles drept o încălcare a acordului divorţului. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here