Mătuşa şi unchiul fetiţei din Galaţi omorâte în bătaie de mamă pe 31 ianuarie, care au fost reţinuţi marţi seară, pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de complicitate la omor calificat, complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie, au primit control judiciar pentru 60 de zile. 

Tribunalul Galaţi a dispus, miercuri, luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de cei doi inculpaţi.

”La data de 13.02.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii împotriva inculpaţilor V.A. şi V.E.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie, (…) complicitate la trei infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului, (…) şi complicitate la două infracţiuni de violenţă în familie, (…) reţinându-se că în perioada anilor 2021-30.01.2024, în timp ce au locuit împreună cu inculpata V.E,, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-au întărit acesteia rezoluţia infracţională prin starea de pasivitate manifestată (neanunţarea autorităţilor / lipsa oricărei iniţiative pentru apărarea victimei şi a persoanelor vătămate / girarea comportamentului infracţional repetat al inculpatei în detrimentul celor trei minore) faţă de acţiunile acesteia (percepute în mod direct) de a supune unor tratamente degradante (expunerea la frig şi obligarea la efectuarea unor exerciţii fizice)”, se arată arată într-un comunicat remis, miercuri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Detalii șocante ies la iveală în cazul fetiței ucise de mamă, la Galați. Ce s-a întâmplat cu surorile sale

Potrivit sursei citate, unchiul şi mătuşa au girat şi faptele mamei de a “exercita acte de violenţă extremă (multiple lovituri cu obiecte contondente şi arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului) asupra victimei V.A.E şi asupra persoanelor vătămate T.M.M şi V.I.C., fiicele sale, în prezent în vârstă de 9 ani, 6 ani şi 4 ani, acţiuni care, în final, au cauzat decesul victimei V.A.E. şi leziuni traumatice care au necesitat 3-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate T.M.M şi 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare în cazul persoanei vătămate V.I.C. şi au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestora”.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, miercuri, mătuşa şi unchiul vor fi duşi în faţa unui judecător de drepturi şi libertăţi, cu propunerea de arestare preventivă.

”La aceeaşi dată, s-a dispus de către procuror reţinerea inculpaţilor V.A. şi V.E.M. pentru o durată de 24 de ore, fiind formulată, la data de 14.02.2024, propunere de arestare preventivă a acestora, ce urmează a fi înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, bătăi în urma cărora a survenit decesul minorei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de omor, anchetatorii reţinând că în perioada 26-30 ianuarie a exercitat acte de violenţă asupra minorei în vârstă de 9 ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contondente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here