Tribunalul Bucureşti a dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Paul Petrof, director al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, acuzat de DNA că a cerut mită unui om de afaceri, constând în plata unui avans de 50.000 de euro pentru achiziţia unui apartament, promiţând în schimb că îl va ajuta să obţină nişte autorizaţii.
Mandate de arestare au primit şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, respectiv Răzvan-Cosmin Stamatescu (şef birou în cadrul Autorităţii Vamale Române), Alexandru Cernat, Nicolae-Ştefan Teianu şi Marian-Vladimir Vulcan (funcţionari în cadrul Autorităţii Vamale Române şi în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti), relatează Agerpres.
Potrivit DNA, în cursul anului 2023, în contextul efectuării unor controale, funcţionarii vamali ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, care îşi desfăşurau activitatea în mai multe centre comerciale situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, foloase necuvenite constând în sumele totale de 60.600 de lei, 11.500 USD, 600 de euro, 408 perechi (51 baxuri) de ghete sport şi 1.000 parfumuri contrafăcute.
Banii respectivi ar fi fost pretinşi şi primiţi de inculpaţi în scopul omisiunii întocmirii unei sesizări penale cu privire la problemele constatate şi implicit al finalizării controalelor într-un mod care să fie favorabil oamenilor de afaceri.
Anchetatorii mai arată că, în cursul zilei de 10 ianuarie, în scopul îngreunării cercetărilor ce se desfăşurau într-un dosar penal, Paul Petrof şi Răzvan-Cosmin Stamatescu i-ar fi prezentat unui om de afaceri conţinutul unei ordonanţe emise de ofiţerii de poliţie din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, prin care erau solicitate diverse înscrisuri în legătură cu unele societăţi controlate de persoana respectivă.
De asemenea, în perioada 2021 – 2023, Răzvan-Cosmin Stamatescu ar fi acceptat de la un alt om de afaceri promisiunea remiterii unei sume de 10.000 de USD şi ar fi primit mai multe foloase necuvenite pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor poliţişti de frontieră şi că îi va determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în legătură cu realizarea unor controale asupra unor transporturi de mărfuri contrafăcute, de care era interesată persoana respectivă.
Anchetatorii mai spun că Paul Petrof ar fi pretins de la un om de afaceri plata unui avans în sumă de 50.000 de euro pentru achiziţia unui apartament şi alte foloase necuvenite, în schimbul “ajutorului” oferit acestuia din urmă în legătură cu obţinerea unor autorizaţii.