Regina Elizabeth II nu a fost consultată de prinţul Harry şi soţia lui legat de numele Lilibet dat fiicei lor nou-născute

Regina Elizabeth II nu a fost consultată de prinţul Harry şi de soţia lui legat de numele Lilibet dat fiicei lor nou-născute, a declarat pentru BBC o sursă din Palatul Buckingham. Lilibet este numele de alint al reginei, în rândul membrilor familiei, încă din copilărie. O sursă apropiată prinţului Harry şi lui Meghan Markle a spus că el a vorbit cu regina înainte de naşterea copilului şi că „ar fi menţionat” numele. Însă o sursă din Palat a precizat că nu a fost aşa şi că regina nu a fost întrebată vreodată de folosirea acestuia. Relaţia dintre ducii de Sussex şi familia regală britanică a ţinut prima pagină a ziarelor în ultimele luni. În interviu acordat jurnalistei Oprah Winfrey, difuzat la începutul lunii mai, cei doi au adus critici dure familiei regale legat de rasism, fără a prezenta dovezi. Prinţul Harry a declarat între altele că au existat dificultăţi în relaţia sa cu tatăl lui, prinţul Charles, dar că are o relaţie bună cu regina şi că vorbesc frecvent. Weekendul trecut, cuplul a anunţat naşterea fiicei Lilibet “Lili” Diana Mountbatten-Windsor într-un spital din Santa Barbara (California). Lilibet a apărut când prinţesa Elizabeth era copil şi nu îşi putea pronunţa corect numele. Bunicul ei, regele George V, o striga afectuos Lilibet, imitând încercarea ei de a-şi spune numele. Porecla a rămas şi a început să fie folosită de rudele apropiate. Regina a semnat Lilibet pe coroana funerară a unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni ai ei, contele Mountbatten. Prinţul Philip, care i-a fost soţ mai bine de şapte decenii, îi spunea de asemenea Lilibet. După naşterea strănepoatei, a fost considerat că prinţul Harry şi Meghan Markle au vorbit cu regina despre alegerea numelui. În presă au apărut articole în care prieteni ai cuplului erau citaţi ca spunând că prinţul Harry a cerut permisiunea bunicii lui. The Times a scris că regina fusese informată de Harry legat de nume. O sursă apropiată ducilor de Sussex a declarat pentru BBC că prinţul Harry a discutat cu regina înainte de naştere, afirmaţie contestată de atunci de Palat. Lilibet Diana este al 11-lea strănepot al reginei Elizabeth II şi sora mai mică a lui Archie, care are acum vârsta de 2 ani. Al doilea prenume al ei este un omagiu adus mamei prinţului Harry, prinţesa Diana, care a murit în 1997. Prinţesa Charlotte, fiica prinţului William şi a lui Kate Middleton, este botezată şi Diana şi Elizabeth. După naşterea ei, Palatul Buckingham a spus că regina şi alţi înalţi oficiali au fost informaţi şi că sunt „încântaţi de veste”. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here