Fostul director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte de studii falsificate, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunea continuă de înşelăciune. El ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de lei CNAIR, avansând în funcţie pe baza diplomei false şi încasând salariul în mod necuvenit. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bogdan-Laurenţiu Bratu, pentru săvârşirea infracţiunii continue de înşelăciune. “În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, în perioada mai 2014 – prezent ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, document de studii obţinut fraudulos”, au transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, reprezentanţii PICCJ. Diploma de licenţă a fost desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în 16 martie 2016, prin sentinţa penală nr. 727 dispusă în dosarul nr. 15771/4/2015. Conform sursei citate, actele adiţionale încheiate au produs efecte prin avansarea în cariera profesională şi prin creşterea remuneraţiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituţiei angajatoare cu sumele reprezentând încasarea tuturor drepturilor salariale aferente funcţiilor deţinute fără drept. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. s-a constituit parte civilă în dosar, cu suma de 1.037.057 de lei, reprezentând prejudiciul suferit. În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deţinute în coproprietate de către inculpat. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru soluţionare. În 23 aprilie, Bratu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a acestuia. Ulterior, instanţa a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].