Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a afirmat, miercuri seară, că ”sunt foarte mulţi oameni care se pensionează, unii dintre ei la vârste destul de tinere, şi a doua zi se reangajează tot în sistemul de stat, chiar pentru unele funcţii inventate”. Ministrul afirmă că instituţiile ar trebui să-şi regândească politica de resurse umane şi susţine că în niciun caz nu va fi vorba despre obligativitatea pensionării la 70 de ani. ”Dacă ar fi să vorbim la modul cel mai sincer, sunt foarte mulţi oameni care se pensionează, unii dintre ei la vârste destul de tinere, şi a doua zi se reangajează tot în sistemul de stat, char pentru unele funcţii inventate. Pe fond, poate să fie un motiv inechitate”, a declarat, iercuri seară, la România TV, Raluca Turcan. Ministru a rpecizat că a auzit discuţii că o persoană la 65 de ani nu ai este la fel de eficientă. ”Acest lucru ar trebui să provoace angajatorii să-şi regândească politica de resurse umane. Să presupunem că o persoană nu mai este eficientă la 65 de ani, sunt convinsă că aceeşi persoană, la 64 de ani şi jumătate, avea aceeaşi eficientă. Instituţiile nu trebie să se uite la ceas, să aştepte să trecă timpul ca să se pensineze cineva care pleacă de la premisa de a fi ineficient. Instituţiile trebuie să-şi aşeze astfel resursa umană încât să ajungă la eficienţă”, a mai declarat Turcan. Aceasta susţine că nu va creşte vârsta de pensionare, dar se va încuraja rămânerea în activitate, inclusiv prin stimulente. Turcan afirmă că, în România, speranţa de viaţă la naştere este sub media europeană, la fel şi speranţa de viaţă la pensionare. ”Calitatea vieii active este sub media europeană. Noi nu suntem de acord ca guvernanţi să creştem vârsta de pensionare, ci să încercă să stimulăm rămânerea în activitatea profesională, tinzând la creşterea calităţii vieţii profesionale (…) În niciun caz nu va fi vorba despre obligativitatea pensionării la 70 de ani. Nu creşte vârsta e pensionare, însă în România intenţionă să încurajăm viaţa activă”, a mai declarat ministrul Muncii. Premierul Florin Cîţu a anunţat că Executivul a adoptat proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul la stat, iar actul normativ va merge în Parlament în procedură de urgenţă. El a mai spus că proiectul prevede şi o creştere opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].