Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși. Un mare sfânt este cinstit în calendar.
OrtodoxeSf. Ier. Tarasie, patriarhul ConstantinopoluluiDuminica a 33-a după Rusalii
Greco-catoliceDuminica 33 dR. Sf. aep.Tarasie al Constantinopolului
Romano-catoliceDuminica a 2-a din Postul MareSf. Cezar, medic
Sfântul Ierarh Tarasie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 februarie.
S-a născut la Constantinopol, într-o familie influentă din capitala imperiului, urmând tatălui său în înalte funcţii publice din administraţia bizantină.
Sfântul Tarasie a fost chemat în scaunul arhiepiscopal al Constantinopolului de către împărăteasa Irina (regentă între anii 780-797; împărăteasă între anii 797-802), cu toate că era mirean. Demersul împărătesei a venit după moartea împăratului Leon IV (775-780), prigonitor al iconodulilor, cei care se închinau sfintelor icoane, în dorinţa de a pune capăt tulburărilor şi de a restabili dogma dreptei credinţe.
Tarasie, unul dintre cei mai buni şi mai iubiţi demnitari din imperiu, a acceptat propunerea împărătesei de a ocupa scaunul patriarhal al Constantinopolului, cu condiţia susţinerii şi organizării unui nou sinod ecumenic, singura instanţă autorizată şi suficient de puternică pentru a pune capăt ereziei iconoclaste.
Deci schimbându-şi rânduiala, Sfântul Tarasie a început o viaţă sfântă, chiar dacă şi până atunci trăise nu după trup, ci după duh: “Înfrânarea şi postirea lui era mare de-a pururea, având somn puţin, şi petrecea în gândiri dumnezeieşti şi în rugăciuni toată noaptea. Nu s-a odihnit pe pat şi în aşternut moale, nici s-a îmbrăcat în haine moi, nici nu l-a văzut cineva din slujitorii lui lepădând cândva brâul său şi hainele, când avea nevoie să se odihnească, nici a lăsat ca cineva să-i scoată încălţările din picioare, având întru pomenire cuvintele lui Hristos: ‘N-am venit ca să-mi slujească mie’ “. (Vieţile Sfinţilor)
“Spre cei săraci şi scăpătaţi era milostiv fără de seamă, hrănind pe cei flămânzi şi îmbrăcând pe cei goi, cărora şi bolniţă le-a făcut şi în toate zilele le-a făgăduit hrană din venitul patriarhiei; şi singur le slujea lor, iar mai ales la ziua Învierii lui Hristos le punea masa cu mâinile sale; apoi şi în alte zile aceeaşi făcând, având scris pe nume pe fiecare dintre dânşii. După aceea a făcut casă de străini şi o mănăstire din averile părinteşti în Bosforul Traciei şi a adunat ceată de monahi îmbunătăţiţi într-însa, dintre care mulţi, în atâta sfinţenie şi desăvârşire au ajuns, încât au fost chemaţi şi la arhiereştile scaune şi s-au făcut stâlpi nemişcaţi soborniceştii credinţe”. (Vieţile Sfinţilor)
Întronizat ca arhiepiscop al Constantinopolului, Sfântul Tarasie a convocat ultimul sinod ecumenic, invitând toate bisericile patriarhale şi biserica Romei.
Sinodul al VII-lea Ecumenic s-a reunit la Niceea (Bitinia, Asia Mică) în anul 787 şi a fost prezidat de Sfântul Tarasie, în calitatea sa de patriarh al Constantinopolului. Sinodul a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane. A fost ultimul din cele şapte sinoade ecumenice.
La ieşirea sa din trup, Sfântul Tarasie se lupta cu diavolii, “întrebându-se cu dânşii şi la toate le răspundea, ca un biruitor. Când aceia, urmându-i viaţa lui din tinereţe, multe lucruri nedrepte aruncau cu minciună asupra lui, el grăia împotriva lor: ‘Nevinovat sunt de ceea ce ziceţi; minciună clevetiţi asupra mea şi nu aveţi întru mine parte!’ Era lângă dânsul scriitorul vieţii sale, Ignatie, episcopul Niceii, fiind încă în diaconeasca rânduială, atunci şezând lângă bolnav, auzea cuvintele sfântului, cu care se împotrivea duhurilor celor nevăzute”. (Vieţile Sfinţilor)
“Deci, slăbindu-i limba, cu mâna gonea pe diavoli şi-i alunga, biruindu-i. Apoi, plecându-se ziua şi săvârşind cântarea de seară după obicei, când s-a început psalmul lui David: ‘Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi’, prea sfinţitul patriarh Tarasie, cu paşnic chip şi cu faţa luminoasă, şi-a dat duhul său în mâinile Domnului, păscând Biserica Domnului 22 de ani, şi s-a sfârşit pe vremea lui Nichifor împărat, care a venit după Irina, plângând după dânsul împăratul, boierii şi toată cetatea, bărbaţii cei duhovniceşti şi mirenii, dar mai ales săracii şi scăpătaţii, sărmanii şi văduvele, căci era către aceia foarte milostiv, tuturor bun păstor, părinte iubit şi învăţător folositor şi fiecăruia ajutător şi apărător în primejdii”. (Vieţile Sfinţilor)
Patriarhul Tarasie a fost îngropat în mănăstirea zidită de el, pe malul Bosforului.
