În anul 2024 se schimbă regulile pentru repararea mașinilor pe asigurare. Până la acest moment, șoferii ce trebuiau fi despăgubiți de companiile de asigurare, încasau banii înainte de reparația propriu-zisă a mașinii, în regie proprie. 

Astfel, chiar dacă vorbim de o piață în creștere, România încearcă să-și echilibreze legislația în vigoare în piața polițelor RCA. În acest moment, țara noastră se află pe locul unu a numărul de accidente, ceea ce ridică noi semne de întrebare.

Țara UE care introduce permisul auto digital

Franţa are parte de tehnologie la un alt nivel! Potrivit autorităților franceze, trei departamente introduc, în fază de testare, permisul complet digital, potrivit spynews.ro

Trebuie să amintim că nu este însă singura ţară care va face acest demers. De curând, și Italia a anunțat că se pregăteşte pentru schimbare. Se pare că noul permis de conducere va debuta în luna iunie, sub îndrumarea Uniunii Europene.

În Italia locuitorii vor avea voie să intre pe internet doar cu buletinul. Se pare că această inițiativă radicală își propune să contracareze anonimatul pe internet și să reglementeze mai strict activitatea online.

Ei bine, această decizie radicală are în plan să contracareze anonimatul pe internet și să reglementeze mai strict activitatea online. Însă, inițiativa a stârnit zeci de reacții în rândul parlamentarilor, mai ales din partea membrilor partidului principal de guvernare, care au anunțat că pregătesc o lege în această direcție.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here