Scandal la Paris, după ce fanii au fost obligaţi să părăsească tribunele în timpul jocului Djokovici - Berrettini: Am dat 500 de euro ca să vă 2/3 din meci, este inadmisibil!

Spectatorii şi-a exprimat neumulţumirea şi s-au lăsat cu greu duşi din tribunele arenei Philippe Chatriere tocmai în momentul în care se încingea meciul dintre sârbul Novak Djokovici, locul I ATP şi italianul Matteo Berrettini, locul 9 ATP. Djokovici a câştigat destul de uşor primele două seturi, cu 6-3, 6-2, apoi meciul s-a echilibrat, devind spectaculos şi dramatic, iar Berrettini, încurajat frenetic din tribune, a luat al treilea set, cu scorul 7-6 (5). Pentru că spectatorii nu voiau să părăsească tribunele, partida a fost oprită la scorul de 3-2 pentru Djokovici în setul al patrulea şi cei doi juctori trimişi la vestiare. Datorită relaxării restricţiilor de circulaţie (până la ora locală 23.00, faţă de 21.00 înainte), sesiunea de seară de la Roland-Garros de miercuri a fost singura de până acum care a avut loc cu public, astfel că 5.000 de spectatori au participat la sfertul de finală dintre numărul 1 mondial Novak Djokovici şi italianul Matteo Berrettini, care a început la ora locală 20.00, cu o oră mai devreme decât celelalte sesiuni de noapte. La ora locală 22.30, un prim anunţ, huiduit, al crainicului i-a invitat pe spectatori să părăsească stadionul. Dacă unii s-au supus, majoritatea spectatorilor (care cumăraseră bilet doar pentru acest meci) a rămas pe terenul Philippe Chatrier. La 2-1 pentru Novak Djokovic, la ora locală 22.45, a fost difuzat un nou anunţ, de asemenea huiduit. În timp ce, la începutul turneului, spectatorii plecau înainte de închiderea porţilor, la ora locală 20.45, pentru a respecta încetarea circulaţiei de la ora 21.00, a devenit evident că o parte din public nu va părăsi stadionul. Matteo Berrettini cerea în continuare sprijinul unei audienţe care era predominant în favoarea lui. La 3-2 pentru Djokovic, supervizorul turneului a intrat pe teren şi le-a cerut celor doi jucători să se întoarcă la vestiare. Era ora 22.55. Jocul a fost întrerupt, iar majoritatea spectatorilor a părăsit stadionul. O sută de îndrăzneţi au rămas aşezaţi, aşteptând să fi daţi afară cu forţa. Au fost auzite scandări precum “Banii înapoi”, “Forget (n.r. – directorul turneului Guy Forget), demisia” şi “Mulţumesc, Amazon”. Agenţii de securitate au venit şi i-au făcut pe ultimii spectatori să plece, invitându-i să îşi adreseze plângerile Federaţiei Franceze de Tenis. “Plătim 500 de euro pentru a vedea două treimi dintr-un meci, este inacceptabil!, s-a răzvrătit un tată care a venit cu cei trei copii ai săi, potrivit lequipe.fr. Unii au încercat cu umor să ceară locuri pentru finală sau au strecurat un “avem un certificat de angajat”. La ora 23.10, ultima persoană neacreditată a părăsit terenul Philippe-Chatrier şi jucătorii s-au întors imediat în teren. După o încălzire rapidă, meciul a fost reluat la 23.15, în atmosferă tăcută. Djokovici, care a câştigat setul al patrulea cu 7-5 şi s-a calificat în semifinale, a lăudat atmosfera creată de spectatori pe arena Philippe Chatrier. “Este păcat pentru turneu şi pentru public că există această restricţie. Dar am ştiut-o şi aşa s-a întâmplat. Înainte, atmosfera era ca Cupa Davis, oamenii reacţionând la toate punctele… Sunt fericit că am trăit această experienţă a sesiunii de noapte cu public. Aş fi putut termina mai devreme, dar Matteo este un jucător foarte puternic. S-a bazat pe un serviciu foarte puternic şi foarte precis, foarte greu de citit”, a spus el. Spectatorii şi unii jucători, între care rusul Danil Medvedev, i-au criticat pe organizatori pentru programarea meciurilor în această sesiune de seară, care până miercuri a început la ora locală 21.00 (22.00, ora României). Ei îi acuză pe organizatori de lăcomie, pentru că au preferat să vândă drepturile TV către Amazon, care a impus această oră târzie, pentra ca partidele să fie transmise în America, privându-i astfel pe suporteri de posibilitatea de a urmări aceste meciuri importante. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here