Oana Roman a făcut primele declarații după înmormântarea mamei sale, Mioara Roman. Cu lacrimi în ochi, vedeta a transmis mesaje de mulțumire pentru toți cei care i-au fost alături și i-au trimis un gând bun. Aceasta a refuzat însă să comenteze situațiile controversate care au apărut după moartea mamei sale, precum faptul că Petre Roman și Marius Elisei nu au venit la înmormântare.
Într-un mesaj video postat pe Instagram, fiica Mioarei Roman s-a adresat oameniilor care o urmăresc în mediul online și care i-au transmis sute de mesaje de susținere.
„Am simțit nevoia să vorbesc un pic cu voi ca să vă mulțumesc în primul rând pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis, pentru toate gândurile pe care mi le-ați trimis, pentru toată susținerea pe care am primit-o, pentru puterea pe care mi-ați dat-o și voi fiind cu sufletul alături de mine în această perioadă atât de grea. (…) Vă sunt recunoscătoare pentru că am simțit o putere și o energie extraordinară din partea voastră”, a spus Oana.
Fiica fostului premier le-a destăinuit oamenilor că mama ei a avut parte de cele mai bune îngrijiri la centrul de recuperare în care a stat în ultimii ani.
„Mama a plecat în liniște, mama a plecat liniștită, așa cum și-a dorit, în somn și mama a fost petrecută pe ultimul drum așa cum a meritat și așa cum trebuia și mă bucur că am reușit să fac asta pentru ea. Am refuzat să vorbesc și să comentez orice și o voi face în continuare. Eu cred că nu e creștinește să-i judecăm pe alții, nu e creștinește să tragem concluzii despre lucruri pe care nu le cunoaștem, nu e creștinește să acuzăm, să comentăm, să bârfim atunci când nu știm despre ce e vorba și când nu am fost acolo, în necunoștință de cauză totală, așa că eu consider că judecata celorlalți pe mine nu mă privește”, a transmis Oana Roman pe Instagram.
“Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să pot face asta pentru ea până în ultima secundă. Închei aici și promit că o să mai revin”, și-a încheiat mesajul Oana Roman.