Tribunalului Prahova a luat o decizie definitivă în dosarul Ferma Dacilor. Patronul copmplexului turistic cre a ars din temelii va rămâne în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă. Decizia nu mai poate fi atacată cu apel.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii de la Tribunal au respins ca nefondată contestaţia lui Dinicu faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpat.Decizia Tribunalului Prahova este definitivă.
Comisia Europeană a aprobat un ajutor financiar pentru agricultorii din RomâniaDe asemenea, Dinicu a obţinut, vineri, în instanţă, dreptul de a părăsi domiciliul, în data de 4 martie, pentru efectuarea investigaţiilor medicale necesare preschimbării permisului de conducere, şi în data de 6 martie pentru a se deplasa la sediul DRPCIV din Bucureşti în vederea preschimbării permisului de conducere.Cornel Dinicu şi alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic Ferma Dacilor – Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie – sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după ce opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor anul trecut, în a doua zi de Crăciun.