Partidul Comuniștii Rusiei (KPKR) a provocat o nouă controversă în Rusia, cerând Serviciului Federal de Securitate (FSB) și procurorilor să investigheze posibila implicare a serviciilor de informații occidentale în moartea liderului sovietic Iosif Stalin în 1953.
“Multe mărturii ale contemporanilor lui Stalin vorbesc despre posibila otrăvire a liderului naţiunilor sovietice de către agenţi de influenţă occidentală”, a spus Malinkovici, potrivit agenției RIA, citată de Agerpres.Nu a fost imediat clar dacă FSB sau Parchetul General au răspuns la cererea partidului.Marţi, se împlinesc 71 de ani de la moartea lui Stalin, care a fost liderul Uniunii Sovietice din 1924 până în ziua în care a murit. Cauza morţii sale a fost un accident vascular cerebral hemoragic, potrivit guvernului.El a supervizat industrializarea rapidă a Rusiei, dar şi moartea a milioane de oameni în epurări, lagăre de muncă din Gulag şi foamete.
Salariul a ajuns să fie înghițit de mâncare. Sondajul Eurostat care arată pe ce se duc banii românilor, în comparație cu restul EuropeiPreşedintele rus Vladimir Putin, care se prezintă ca un moştenitor al ţarilor din trecut, a adoptat un ton moderat în legătură cu Stalin, lăudând leadership-ul acestuia în timpul războiului, în timp ce a condamnat politicile sale interne ca “totalitare”.Partidul Comuniştii Rusiei a fost înregistrat în 2012, aminteşte Reuters. Principalul său rival din stânga spectrului politic al Rusiei este Partidul Comunist al Federaţiei Ruse (KPRF, condus de Ghennadi Ziuganov n.r.), care se consideră succesorul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS).Malinkovici a mai declarat pentru RIA că reprezentanţii partidului său vor depune flori marţi la bustul lui Stalin de la Zidul Kremlinului.