Sindicaliștii de la Aeroportul Otopeni se alătură celor de la Loteria Română și susțin că măsurile fiscale impuse de Guvernul Ciolaca le vor diminua salariile cu 10%. 

Sindicatul Companiei Aeroporturi Bucureşti (SCAB) susţine acţiunile sindicale şi se alătură protestului Sindicatului Naţional Loteria Română din faţa Ministerului Finanţelor, organizat împotriva reducerii prin lege a drepturilor angajaţilor, a anunţat, marţi, organizaţia sindicală.”Angajaţii Loteriei Naţionale, ca şi noi, din punct de vedere sindical, au făcut toate eforturile necesare exceptării de la prevederile Legii 296/2023, lege a unei austerităţi greşit înţelese, prin care de fapt sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Ca efect al acestei legi şi a măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi a voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10% adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor şi ducând la o diminuare a veniturilor reale nete cu până la 20%”, se arată într-un comunicat al SCAB, remis marţi AGERPRES.Sindicaliştii din Compania Aeroporturi atrag atenţia ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, că nu poate acoperi “găurile bugetare cu tichetele de masă ale angajaţilor”.”Amintim că Ministerul Finanţelor, a avizat favorabil, în perioada anterioară, solicitări similare pentru mai multe companii naţionale, regii autonome şi/sau societăţi fapt ce poate fi considerat ca discriminator. Considerăm nefast impactul negativ pe care această lege îl are asupra tuturor salariaţilor din cadrul companiilor a căror finanţare nu se face de la bugetul de stat şi care, de fapt, alimentează acest buget cu sume considerabile. Domnule ministru Boloş, nu puteţi acoperi găurile bugetare cu tichetele de masă ale angajaţilor!”, spun reprezentanţii sindicatului.Luni, Călin Orlando Cociş, preşedintele Sindicatului Liber LOTO, din cadrul Companiei Naţionale Loteria Română, a anunţat iniţierea unor acţiuni de protest ca urmare a diminuării unor drepturi salariale prin prevederile Legii 296/2023, despre care susţine că ar fi fost aplicată “pompieristic”.Salariaţii Loteriei Române pichetează Ministerul Finanţelor în perioada 5 – 8 martie. Concomitent cu acţiunile de pichetare, salariaţii care se află la locurile de muncă poartă afişe cu mesaje de protest faţă de diminuarea unor drepturi salariale.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here