Ministerul Educaţiei: 2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA 2022, pentru prima oară administrată computerizat

Ministerul Educaţiei a transmis, vineri seară, că 2.103 elevi din Bucureşti şi 20 de judeţe au participat la faza de pretestare PISA 2022, pentru prima oară administrată computerizat.

”Pretestarea s-a desfăşurat, în perioada 4 mai – 4 iunie 2021, în 43 de şcoli din 20 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, care au făcut parte dintr-un eşantion naţional, selectat după criterii agreate cu OCDE. Cei 2103 elevi de 15 ani care au participat la Pretestarea PISA 2022 au fost selectaţi, aleatoriu, printr-o procedură standardizată, unică, la nivel internaţional”, a transmis, vineri seară, Ministerul Educaţiei. Sursa citată a precizat că, pentru prima oară în România, evaluarea PISA s-a administrat computerizat. Astfel, evaluarea elevilor s-a desfăşurat în laboratoarele de informatică ale şcolilor sau în săli de clasă şi a durat aproximativ 4 ore, timpul fiind distribuit după cum urmează: Administrarea s-a desfăşurat într-o singură zi sau în zile consecutive, în sesiuni paralele şi/sau succesive, la datele stabilite de comun acord cu şcolile şi în condiţiile respectării regulilor sanitare specifice pandemiei COVID-19. ”Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment – PISA) este un studiu de evaluare comparativă pe scară largă, iniţiat de OCDE, care măsoară abilităţile tinerilor de 15 ani de a folosi achiziţiile din domeniul lecturii, al matematicii şi ştiinţelor, pentru a răspunde provocărilor din viaţa reală. România face parte dintre cele peste 85 de ţări şi sisteme de învăţământ care participă la evaluarea PISA 2022. Unitatea de Cercetare în Educaţie, din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, în calitate de Centru Naţional PISA, se ocupă de implementarea şi coordonarea acestui studiu în România”, a mai transmis Ministerul Educaţiei. Pretestarea este inclusă în calendarul activităţilor internaţionale şi are ca scop pregătirea evaluării PISA 2022 care vizează competenţele de lectură, matematică şi ştiinţe, precum şi gândirea creativă, matematica fiind domeniul principal investigat Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here