Alergia la ambrozie este o reacție alergică comună provocată de polenul plantelor din familia Asteraceae, cunoscuta și sub numele de „Ambrosia artemisiifolia”. Aceste plante sunt o cauză majoră a febrei fânului și a altor probleme alergice în timpul lunilor de vară și de toamnă, când polenizarea este la apogeu.
Gestionarea alergiei la ambrozie implică o combinație de evitare a expunerii la polen, medicație și, în unele cazuri, imunoterapie (vaccinare alergică). Doamna prof. univ. dr. Berit SCHNEIDER-STICKLER, specialist în ORL, fonochirurgie și foniatrie din cadrul Wiener Privatklinik, într-un interviu în exclusivitate pentru Avantaje:
Ambrozia, recunoscută peste tot în lume ca fiind o buruiană invazivă, este una dintre principalele cauze ale alergiilor induse de polen la nivel mondial. Polenul asociat cu ambrozia comună (Ambrosia artemisiifolia) este un alergen puternic. Acesta reprezintă o amenințare pentru pacienții alergici, deoarece fiecare plantă poate produce anual până la un miliard de granule de polen.
Care este sezonul ambroziei?
Înflorirea ambroziilor începe în mijlocul lunii iulie și continuă pe tot parcursul toamnei. Contactul cu polenul de ambrozie induce mai întâi o sensibilizare alergică și ulterior simptome alergice tipice.
Care sunt cele mai întâlnite simptome cu care să confruntă o persoană?
Principalele simptome cu care se confruntă o persoană sunt rinoconjunctivita alergică, mai exact inflamația mucoasei nazale și a conjunctivei, strănut, mâncărime la nivelul ochilor și a nasului, astm alergic, șuierături (wheeze) și eczeme.
Care este factorii de mediu care pot agrava simptomele alergiei la ambrozia?
Cauzele alergiei la ambrozia includ factori predispozanți genetici, cum ar fi istoricul familial de alergii, expunerea la alergeni precum polenuri, acarieni de praf de casă și păr de animale, precum și expunerea la compuși microbieni și poluanți atmosferici.
Cât de comună este alergia la ambrozie?
Studiile recente sugerează că polenul de ambrozie va avea tendința de a se extinde în mare parte a Europei ca urmare a schimbărilor climatice, ceea ce va duce la o creștere a numărului de persoane expuse la acest alergii și la o prelungire a sezonului de polen. Este estimat că în întreaga Europă, numărul persoanelor care sunt sensibile la ambrozie va crește semnificativ, de la 33 la 77 de milioane, până în perioada 2041-2060.
Cum se face diagnosticul și ce teste sunt necesare?
Diagnosticul se face pe baza anamnezei și necesită efectuarea unor teste precum testul de piele cu înțepătură și teste de laborator cum ar fi RAST.
Ce tratamente există pentru această alergie?
Tratamentul simptomatic implică administrarea de medicamente fie local, fie sistemic, prin antihistaminice H1 orale și antagoniști ai leucotrienelor pentru reducerea simptomelor alergiilor. De asemenea, aplicarea topică a glucocorticoizilor a fost eficientă în studii controlate. Pe lângă tratamentul simptomatic, există și imunoterapia specifică, inclusiv terapia cu injecții subcutanate (SCIT) și imunoterapia sublinguală (SLIT).
Alergie la ambrozie sau răceală, cum facem diferența?
Pentru a determina de la ce vin simptomele, trebuie să facem câteva teste pentru alergie și să consultăm datele obținute în urma anamnezei.
Care sunt riscurile și complicații alergiei la ambrozie?
Alergia la ambrozia poate avea consecințe serioase, incluzând rinita sinuzală cronică, cu sau fără polipoză nazală, poate duce la o reducere a calității vieții și la afecțiuni asociate precum conjunctivita sau astmul.