Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a transmis, miercuri, că cererea de plată 3 din PNRR nu este blocată, iar autorităţile din România sunt în dialog constant cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor.
”Cererea de plată 3 nu este blocată. Suntem în dialog constant cu reprezentanţii Comisiei Europene, aşa cum am fost la fiecare cerere de plată şi cum e parcursul firesc al aprobării îndeplinirii ţintelor şi jaloanelor din PNRR. Fiecare minister coordonator de reformă are dialog cu CE, actualizări de informaţii şi stadiul jaloanelor. Ne aşteptăm la finalizarea cu succes a procesului şi intrarea banilor în bugetul ţării”, a transmis, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.
Potrivit unor zvonuri lansate de presa online, Comisia Europeană ar fi blocat cererea 3 de plată din PNRR trimisă de guvern în 15 decembrie 2023, în valoare de 2,7 miliarde de euro.
Cele mai mari probleme ar fi cu reforma companiilor de stat (inclusiv RAAPPS – instituţia care renovează viitoarea vilă de protocol a lui Iohannis), cu pragul de 500.000 de euro la microîntreprinderi şi cu numirile la vârful companiilor din energie, dar şi cu noii şefi ai AMEPIP, super-agenţia care controlează firmele de stat.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis, în 15 decembrie 2023, Comisiei Europene cea de-a treia cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ceea ce înseamnă o finanţare netă de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru România.
Cea de-a treia cerere de plată, potrivit planului ajustat, are o valoare totală de 2.669.705.062 EUR (1.858.678.580 EUR sub formă de granturi şi 811.026.482 EUR sub formă de împrumuturi) şi acoperă un număr total de 74 ţinte/jaloane aferente trimestrului III 2022 şi trimestrului IV 2022.
Printre cele mai relevante reforme şi investiţii cu impact socio-economic aferente celei de-a treia cereri de plată, se numără:
Adoptarea Strategiei forestiere naţionale 2020-2030 (Jalonul 22)Semnarea contractelor pentru 50 % din lucrările legate de modernizarea şi reînnoirea infrastructurii feroviare (Jalonul 72)Intrarea în vigoare a Legii privind apărarea şi securitatea cibernetică a României (Jalonul 151)Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale (Jalonul 215)450.000 case de marcat conectate la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (Jalonul 221)Intrarea în vigoare a legii „Licenţei industriale unice” (Jalonul 243)Semnarea de contracte pentru reînnoirea parcurilor de vehicule de transport public (achiziţionarea de vehicule nepoluante) (Jalon 294)Intrarea în vigoare a actului legislativ de modificare a Codului administrativ şi de instituire a unor consorţii administrative în unităţile administrativ-teritoriale rurale sau predominant rurale învecinate, existente ca zone rurale funcţionale (Jalon 310)Intrarea în vigoare a legii de aprobare a normelor de aplicare a VMI (Jalon 384)Modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (Jalon 424)Intrarea în vigoare a legislaţiei privind dialogul social, care să prevadă un dialog social şi negocieri colective semnificative şi oportune, în conformitate cu recomandările OIM (Jalon 449)Lansarea unei proceduri de ofertare pentru echiparea sălilor de clasă cu mobilier (Jalon 489).MIPE precizeqază că sumele aferente cererii de plată nr.3 se vor adăuga sumei de 9,1 miliarde euro încasată pe PNRR până în prezent de România, reprezentând pre-finanţarea în procent de 13% cu o valoare de 3,79 miliarde euro, cererea de plată numărul 1 cu o valoare de 2,56 miliarde euro şi cererea de plată numărul 2 cu o valoare de 2,75 miliarde euro.
Odată finalizată procedura de plată pentru cererea de plată nr.3 România urmează să transmită cea de-a patra cerere de plată în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de euro aferentă îndeplinirii a 46 de ţinte şi jaloane.