Senatoarea PSD Gabriela Firea a anunțat, miercuri, că stația de epurare Glina este nominalizată la premiul pentru cel mai bun proiect de mediu, de tratare a apelor uzate din lume. “Am deblocat și muncit patru ani pentru acest proiect și a meritat orice efort. După muncă, vine și răsplata”, a transmis Firea, într-un mesaj pe Facebook. “Stația de epurare Glina este pe lista scurtă a proiectelor nominalizate la ediția din 2024 a Global Water Awards, iar câștigătorii vor fi anunțați în cadrul Global Water Summit 2024, la Londra în luna aprilie”, a mai spus fostul primar al Capitalei. Gabriela Firea a precizat, în context, că felicită echipa social-democrată și specialiștii din Primăria Capitalei alături de care a deblocat, în 2017, extinderea Stației de Epurare Glina. “Felicit de asemenea, constructorii alături de care am muncit patru ani pentru dezvoltarea celui mai mare proiect de mediu din sud-estul Europei, Aqualia și FCC Construction împreună cu toate celelalte companii care au asigurat asistența tehnică, dirigenția de șantier până la toți producătorii componentelor și materialelor cu ajutorul cărora s-a construit acest proiect”, a arătat acesta. Potrivit fostului edil al Capitalei, Glina 2, respectiv extinderea stației de epurare care nu mai făcea față ritmului de dezvoltare a Bucureștiului, este un proiect pe care l-a găsit blocat când a fost aleasă primar general. “În primul an de mandat, după 4 ani de litigii în instanțe, am început realizarea celui mai mare proiect de mediu din România, cu o valoare de aproximativ 390 de milioane de euro, finanțat prin POIM 2014 – 2020. Doar așa am ajutat Bucureștiul să mai facă un pas spre marile capitale europene. Da, trebuie să recunoaștem că Bucureștiul era singura capitală din Europa care nu beneficia de o stație completă de epurare a apelor menajere, pluviale şi industriale. În doar un an de zile, jumătate din proiect era gata. În septembrie 2020, construcția era într-un stadiu avansat. Incineratorul de nămol, o instalație unică în România și Europa de Est, era 85% gata și se lucra la restul proiectului. Au mai trecut, însă, trei ani până lucrările au fost gata”, a declarat Gabriela Firea. “Nu vreau să vorbesc despre acțiunile actualului primar general pentru că ne-am convins cu toții de ritmul său. Amintesc doar că a avut grijă să bage bani în buzunarele fostului angajator al consilierului său personal, actual director în Primăria Capitalei, și al prietenului său de escapade estivale, actual eurodeputat”, a adăugat ea. Pe finalul mesajului transmis, Firea a ținut să menționeze că 3 milioane de bucureșteni și locuitori ai zonelor limitrofe Capitalei “beneficiază acum de un mediu mai curat, fără ape poluate și de servicii de canalizare mai bune”. “Este meritul echipei social-democrate, a specialiștilor din administrația locală și din companiile private care au lucrat zi de zi la proiect. Chapeau!”, a mai spus Gabriela Firea. 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here