Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public, pe pagini de social media sau în presa de largă informare, a mai multor intervenții ale liderilor unui partid parlamentar, în special Cătălin Drulă, respectiv Cristian Ghinea, prin care procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, personal sau ca reprezentant al acestui parchet era ținta unor afirmații deosebit de grave, de natură să afecteze reputația acestuia, și, pe cale de consecință, încrederea publică în instituția pe care o conduce, potrivit unui comunicat de presă.  

„Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public, pe pagini de social media sau în presa de largă informare, a mai multor intervenții ale liderilor unui partid parlamentar, în special Cătălin Drulă, respectiv Cristian Ghinea, prin care procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, personal sau ca reprezentant al acestui parchet era ținta unor afirmații deosebit de grave, de natură să afecteze reputația acestuia, și, pe cale de consecință, încrederea publică în instituția pe care o conduce.

Având în vedere  multitudinea și gravitatea unora dintre aceste afirmații, unele  de natură să atragă neîncrederea cetăţenilor în capacitatea profesională sau corectitudinea magistratului, Secția pentru procurori a solicitat verificări din partea Inspecției Judiciare, concluzia fiind că afirmațiile, fără suport în realitate, sunt cert de natură să influențeze negativ și nejustificat opinia publică în legătură cu modalitatea în care procurorul își exercită profesia, atrăgând neîncrederea cetățenilor în capacitatea profesională sau corectitudinea magistratului.

Maniera de exprimare și limbajul utilizat au fost, în realitate, menite să inducă imaginea unui procuror care nu îndeplinește condițiile de ocupare a funcției din perspectiva calităților profesionale și care are misiunea de a distruge instituția pe care o conduce. Aceste alegații sunt de natură să depășească imaginea proprie a  conducătorului instituției și să afecteze, prin raportare la managementul acestuia, întreaga activitate a Direcției Naționale Anticorupție, considerat unul dintre cei mai vizibili actori ai sistemului judiciar.

Secția pentru procurori a luat act de toate aceste alegații și, analizând, a decis că limbajul utilizat de cei doi membri ai partidului politic, precum și acuzațiile aduse nu pot justifica în nici un moment legitimitatea unui eventual interes public. Mai mult, Secția a constatat că așa-zisa dezbatere publică a excedat deseori o potențială analiză a activității manageriale a domnului procuror-șef și a vizat exclusiv persoana acestuia, fapt de natură să afecteze nu doar reputația profesională sau personală, ci și demnitatea acestuia.

Luând în considerare toate aceste aspecte, în ședința din data de 14 martie 2024 Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis apărarea reputaţiei profesionale a domnului Marius Voineag, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupţie, precum și a independenței procurorilor din cadrul acestei direcții specializate, în ansamblu”, a transmis Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here