Confruntări armate erau în curs joi în regiunea rusă Kursk între forţe ruse şi combatanţi pro-Kiev, în timp ce un nou val de atacuri cu dronă a vizat regiunea vecină Belgorod şi s-a soldat cu cel puţin doi morţi, potrivit autorităţilor ruse, relatează AFP.
Incursiunile şi raidurile aeriene s-au multiplicat în ultimele zile şi intervin în timp ce ruşii sunt chemaţi la urne – începând de vineri şi până duminică – într-un scrutin prezidenţial care garantează o realegere triumfală a lui Vladimir Putin, scrie news.ro.
Garda Naţională rusă (Rosgvardia) a anunţat că luptă alături de grăniceri şi militari pentru a ”contracara un atac al unor grupări de diversiune inamice în apropiere de localitatea Tiotkino, în regiunea Kursk”.
Ofensive împotriva acestui sat situat la frontieră ale unor unităţi din Ucraina care spun că sunt alcătuite din ruşi anti-Kremlin au avut loc marţi.
Moscova a anunţat atunci că le-a respins şi că i-a decimat pe asaltatori.
Combatanţii ruşi pro-Kiev ”nu renunţă la tentativele lor de a pătrunde pe teritoriul nostru în apropierea satului Tiotkino”, anunţă guvernatorul regional, care a dat asigurări că forţe ruse ”nu i-au lăsat şi nici nu-i vor lăsa”.
”Legiunea Libertăţii Rusiei” – una dintre grupările care se află la originea unor incursiuni armate precedente în Rusia – a transmis joi că jură să ”elibereze regiunile ruse” Belgorod şi Kursk de regimul lui Vladimir Putin.
Ei cer guvernatorilor celor două regiuni ruse ”să ordone de îndată evacuarea civililor” din aceste teritorii.
În paralel, atacuri cu dronă se multiplică de mai multe zile în regiunile ruse frontieră, dar şi la sute de kilometri de linia frontului.
Kievul a jurat să mute confruntările armate pe teritoriul Rusiei, ca represalii faţă de bombardamentele la care este supusă Ucraina de doi ani.
Regiunea rusă Belgorod şi capitala acesteia, cu acelaşi nume, sunt cele mai vizate.
Joi, doi morţi civili şi nouă răniţi au fost înregistraţi de către autorităţile ruse în urma unor atacuri atât nocturne, cât şi pe timpul zilei.
Guvernatorul Viaceslav Gladkov a difuxat imagini care surprind vehicule calcinate şi clădiri cu geamurile sparte de explozii.
Autorităţile au anunţat că închid centrele comerciale, ca măsură de ”securitate”.