Au apărut primele imagini cu copilul de 2 ani dispărut într-o localitate din Botoșani. O cameră amplasată la ieșirea din sat l-a surprins pe băiat în timp ce mergea pe stradă și, cel mai probabil, se îndrepta spre pădure. Între timp, au loc căutări de amploare. Sute de oameni, jandarmi, polițiști, voluntari, dar și câini de urmă încearcă să dea de acesta.
„Ultima dată a fost văzut la barieră la Agheorghesei cum se duce în pădure. Asta arată camerele de filmat!”, au transmis cei care se ocupă de căutări, potrivit Botosaninews.ro.
Copilul de doi ani, din Tudora, este căutat cu un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Căutările au continuat pe tot parcursul nopții și sunt desfășurate și în acest moment.
S-au alăturat forțe de ordine din cadrul Inspectoratelor Județene de Jandarmi Suceava și Bacău. Polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră, precum si voluntari din comunitate continuă activitățile pentru găsirea minorului.
Duminică, în jurul orelor 15:00, micuțul se afla împreuna cu bunica sa la o rudă pe raza satului Tudora, și, profitând de neatenția rudelor, a plecat în direcție necunoscută.