Selecţionerul Danemarcei: Eriksen era îngrijorat pentru noi / Nu ar fi trebuit să jucăm, ar fi trebuit să mergem la autocar şi să plecăm acasă

Selecţionerul Danemarcei, Kasper Hjulmand, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi nu ar fi trebuit să fie puşi în situaţia de a alege dacă să evolueze în aceeaşi zi sau ziua următoare împotriva Finlandei, după ce i s-a întâmplat lui Christian Eriksen. El a precizat că Eriksen s-a arătat îngrijorat pentru familia sa şi pentru colegii de echipă. “Tipic, Christian era îngrijorat pentru familia sa şi pentru noi. Ne-a întrebat cum ne simţim. Asta arată generozitatea sa şi ce fel de om este. I-ar plăcea ca noi să jucăm. Christian este un fotbalist, el simte că ar putea juca. Se simte bine când este aproape de fotbal. A fost plăcut să îi vedem zâmbetul”, a spus tehnicianul, potrivit Football Italia. La meciul cu Finlanda, de sâmbătă, suspendat cu puţin înainte de finalul primei reprize, oficialii UEFA i-au întrebat pe jucători dacă vor ca partida să continue imediat (după ce află că Eriksen este în afara pericolului) sau ziua următoare, la prânz. ‘Privind în urmă, cred că a fost greşit să li se ceară jucătorilor să aleagă între aceste scenarii. Ei nu ştiau dacă şi-au pierdut sau nu prietenul lor cel mai bun. Am sentimentul că nu ar fi trebuit să jucăm, ar fi trebuit să mergem la autocar şi să plecăm acasă. A fost o decizie grea. Jucătorii au fost nevoiţi să ia o decizie, ştiu că este dificil, dar am sentimentul că a fost greşit”, a declarat Hjulmand. El a precizat că este mândru că antrenează echipa Danemarcei: “Sunt mândru că sunt antrenorul acestei echipe. Se vorbeşte mult despre bani în fotbal, dar am văzut ce este fotbalul: spirit de echipă, compasiune şi iubire. A fost un semnal care ne-a arătat ce este de fapt fotbalul. Reacţiile sunt diferite de la jucător la jucător. Cel mai important lucru a fost conversaţia cu Christian, de astăzi. A fost un lucru pozitiv. Toţi jucătorii trebuie să se gândească la imaginile pe care le au în cap. Le vom da timp, pentru unii va fi nevoie de mai mult timp decât pentru alţii, trebuie să gestionăm situaţia, nu este ceva ce poate fi dat la o parte uşor”. Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020. Danemarca era în atac, la faza în care Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în minutul 43. Un jucător al gazdelor a executat un aut de pe partea stângă, trimiţând mingea către Eriksen. Fotbalistul echipei Inter Milano a părut că trimite înapoi mingea, apoi s-a prăbuşit pe gazon cu faţa în jos. Jucătorii celor două echipe şi arbitrul au recţionat imediat, realizând că s-a întâmplat ceva grav şi au chemat medicii pe teren. Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau. Pe teren a intrat şi soţia jucătorului. După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine.  Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient.  Meciul s-a reluat după aproape două ore şi a fost câştigat de Finlanda, cu 1-0. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here