Un incendiu de proporții a izbucnit în zona rezervației naturale Delta Văcărești din București.
UPDATE – Conform informațiilor ISU, suprafata afectata estimata in acest moment este de 7000 mp. Pompierii continuă să depună eforturi pentru stingerea incendiului.
Pompierii au fost alertați de cetățeni care au observat norii de fum negru care se înălțau deasupra acestui paradis urban. Flăcările s-au răspândit rapid pe o suprafață de aproximativ 1000 de metri pătrați, cu mai multe focare care ardeau violent, amenințând să distrugă întreaga zonă protejată.
Fumul gros s-a răspândit rapid și a fost simțit de locuitorii blocurilor din apropierea Deltei Văcărești
Planul de intervenție a fost activat imediat, iar 11 autospeciale de stingere au fost rapid alertate pentru a porni în lupta împotriva incendiului. Echipajele de pompieri s-au mobilizat prompt și au început acțiunea de stingere a focului, în ciuda condițiilor dificile date de terenul accidentat și de vegetația abundentă din zonă. Vântul puternic a complicat intervenția, riscul de propagare a flăcărilor fiind unul ridicat.
Din primele informații, nu există victime.
Care sunt salariile din Armata Română, de la tinerii recruți la maior