Alimentele de post sunt adevărate pericole pentru sănătate. Acestea vin la pachet cu pesticide şi microplastic, avertizează medicii. La rândul său, InfoCons a publicat recent un material în care informează asupra nivelului ridicat de E-uri din aceste produse.
Există câteva alimente pe care toţi cei care vor să ţină Postul Paştelui trebuie să le evite, precum pateul vegetal, spune medicul Laura Ene.
„Într-adevăr, postul ar trebui să fie o perioadă de detoxifiere, iar noi cu toate alimentele pe care le avem la îndemână în comerț, din păcate, mai degrabă ne intoxicăm cu E-uri și cu alimente procesate.
Ar fi bine să alegem alimentele cât mai curate, cât mai puțin procesate. Dimineaţa putem alege să mâncăm o felie, chiar două de pâine integrală cu humus sau cu fasole bătută, alături de care mai putem pune şi un ardei sau un castravete. Ar trebui să fie suficient cât să ne ferim de pateurile vegetale din comerț, pentru că sunt pline de E-uri și sunt echivalentul mezelurilor din punct de vedere al problemelor pe care le pot crea în timp.
Pentru masa de prânz putem alege un orez integral, o pastă integrală, un cartof copt, o mâncare de mazăre. Să evităm, totuşi, prăjelile în perioada Postului Paştelui. Acestea sunt şi un pericol pentru siluetă. De obicei, ieșim din post cu mai multe kilograme decât am intrat pe baza acestor exagerări alimentare. Să nu uităm să includem în alimentaţia noastră nuci, alune, migdale, dar nu mai mult de 30g/zi.”, a spus medicul Laura Ene, citată de Tabu.ro.
A fost adoptata “legea APEI”. Ce sunt obligate să facă toate barurile și restaurantele?
Alerta InfoCons
A început Postul Paștelui, iar InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu informații despre numărul de aditivi alimentari , cantitatea de zahăr , cantitatea de sare , proveninența ingredientului principal etc. din produsele ce vor fi consumate cu preponderență în Post .
Consumatorii care aleg să prepare o gustare de post cu pâine , pate vegetal , margarină , halva , un suc tip ceai sau o lapte de soia și o gumă de mestecat , vor consuma instant până la 50 de E-uri . De pildă , pâinea conține până la 4 E-uri , pateul vegetal ajunge până la 13 E-uri , margarina atinge până la 6 E-uri , halvaua are până la 3 E-uri , un suc tip ceai atinge până la 8 E-uri , un lapte de soia are până la 5 E-uri , iar o gumă de mestecat ajunge până la 11 E-uri .
Mai mult decât atât , consumatorii au posibilitatea de a salva produsele pe care vor să le utilizeze pentru gustarea de post (în cazul prezentat: pâine , pate de post , margarină , halva , suc tip ceai , gumă de mestecat ) pentru a afla printr-o simplă bifare a acestora din lista de produse salvate care este numărul TOTAL de E-uri și de câte ori se repetă acestea în gustarea de post.
Pentru gustarea de post formată din pâine , pate de post , margarină , halva , suc tip ceai , lapte de soia și gumă de mestecat , cei mai des întâlniți aditivi alimentari (E-uri) sunt :
Acid Ascorbic (E300) – Aditiv alimentar din categoria antioxidanţilor , regăsit în mod natural în majoritatea fructelor şi legumelor .
Acid Citric (E330) – Acidul citric este utilizat în industria alimentară deoarece conferă produselor un gust plăcut de acid . Este foarte solubil în apă , prin urmare poate fi adăugat si in sucuri , dulciuri , bomboane , jeleuri și fructe congelate . Utilizarea acidului citric este o necesitate pentru clarificarea enzimatică a sucurilor, pentru împiedicarea zaharisirii mierii de albine .
Într-o gustare de post compusă din pâine , pate de post , margarină , halva , lapte de soia și suc tip ceai se găsesc până la 5,58 grame de sare , în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă consumarea pe zi a unei cantități de 5 grame de sare . Astfel, într-o singură gustare de post, este consumată cantitatea de sare recomadată pe zi de Organizația Mondială a Sănătății .