Zeci de persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Dumbrava Roşie, din cauza unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. 

La faţa locului au intervenit pompierii militari din Piatra-Neamţ şi pompierii voluntari din Dumbrava Roşie.

“Într-un apartament situat la al doilea etaj a ars o priză. Din cauza acestui eveniment s-a degajat fum atât în interiorul apartamentului cât şi pe casa scării. Până la sosirea forţelor de intervenţie 24 de persoane s-au autoevacuat. Niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Pompierii au acţionat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here