Majoritatea vasluienilor care sună panicați să anunțe că le-a fost furat autoturismul sunt, de fapt, persoane dezorientate sau care stau prost cu memoria și nu își mai amintesc unde și-au parcat mașina.
În raportul activității pe 2023, șeful IPJ Vaslui a sesizat o situație oarecum comică. Polițiștii sunt puși de cele mai multe ori să investigheze furturi inexistente, pentru că majoritatea reclamațiilor sunt făcute de vasluieni care au uitat pur și simplu unde și-a parcat mașinile.
„În ceea ce privește furturile auto, vă pot spune că aproximativ 70%, chiar și mai bine, acestea sunt sesizate ca furturi auto, dar sunt generate de greșelile persoanelor vătămate, care uită unde își parchează autoturismele și sesizează că le-a dispărut mașina și, în acest fel, demarăm cercetările și descoperim că realitatea este cu totul alta”, a declarat comisarul șef Dan Pelin, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, potrivit presei locale.
Un astfel de caz a fost înregistrat chiar zilele trecute. Un vasluian a sunat la 112 să reclame faptul că a venit la spital și, la plecare, nu și-a mai găsit mașina. Ulterior, acesta a realizat că, de fapt, își parcase mașina la o distanță mai mare de unitate medicală, dar nu își mai amintea cu exactitate unde anume.
Anul trecut, în județul Vaslui, au fost înregistrate 37 de sesizări la Poliție legate de furtul unor mașini, din care 25 au venit din partea unor vasluieni care uitaseră unde își parcaseră autovehiculele.