Confruntarea Manchester City vs Real Madrid, pe care mulți o vedeau în finala Ligii Campionilor 2024, va avea loc încă din sferturile de finală. În aceeași fază sunt programate și alte „duble” foarte interesante, precum cea dintre Paris Saint-Germain și FC Barcelona. 

Suspansul din timpul ceremoniei a fost comparabil cu cel adus de roata norocului la casino, pentru că fiecare delegație era nerăbdătoare să vadă ce rezervă sorții.

Câștigătoare ale ultimelor două ediții ale competiției, Manchester City și Real Madrid s-au întâlnit în semifinalele ultimelor două sezoane. În stagiunea trecută, elevii lui Pep Guardiola s-au impus cu 4-0 pe teren propriu după 1-1 pe „Santiago Bernabeu” și au avansat în finala pe care au câștigat-o cu 1-0 în fața lui Inter Milano.

În sezonul 2021-2022, Real Madrid a învins cu 3-1 acasă (după prelungiri), întorcând acel 3-4 din Anglia. „Albii” au ajuns în finala pe care au câștigat-o cu 1-0 în fața altei formații britanice, Liverpool.

Guardiola: „Real Madrid este regele competiției”

„Sunt campioni, ne cunoaștem perfect, nu trebuie să explic toate virtuțile pe care le are City. Sunt jucători de top și ne așteaptă două jocuri extraordinare. Toate echipele care au ajuns până în acest punct sunt redutabile. Trebuie să obținem un rezultat bun acasă și să-l apărăm acolo. Manchester City este puternică, dar și noi avem echipă bună”, a declarat Emilio Butragueno, directorul lui Real Madrid.

La rândul său, Pep Guardiola, antrenorul „cetățenilor”, a observat că întâlnirile cu Real Madrid au devenit o obișnuință: „Este un pic de tradiție, trei ani la rând ne jucăm cu regele competiției, pentru că ei au câștigat 14 Ligi Campionilor până acum”.

Iată programul complet al sferturilor de finală:

 

Arsenal Londra (Anglia) vs Bayern Munchen (Germania)Atletico Madrid (Spania) vs Borussia Dortmund (Germania)Real Madrid (Spania) vs Manchester City (Anglia)Paris Saint-Germain (Franța) vs FC Barcelona (Spania)Kylian Mbappe, încălzire pentru duelurile cu Barca

Kylian Mbappe și echipa sa Paris Saint-Germain o vor înfrunta pe FC Barcelona. Foarte probabil, este ultimul sezon al lui Mbappe la clubul din capitala Franței. Se spune că el a semnat deja cu Real Madrid, deci confruntarea din sferturile de finală ale Ligii Campionilor este un preambul pentru „El Clasico”.

PSG și FC Barcelona s-au întâlnit de trei ori în fazele eliminatorii, din sezonul 2014-15 și până în prezent. Cea mai dramatică „dublă” a fost cea din sezonul 2016-2017, când PSG a câștigat cu 4-0 la Paris, iar în retur catalanii s-au impus cu 6-1. Presa din Spania (și nu numai) a titrat: „Revenirea revenirilor!”.

„Evident, Parisul este o echipă foarte bună, cu multă calitate individuală, dar simt că în acest sezon putem învinge pe oricine”, a spus Ilkay Gundogan, mijlocașul Barcei.

Harry Kane va avea o adversară familiară, deoarece Bayern Munchen a fost extras împotriva lui Arsenal. Kane s-a transferat în Germania după zece sezoane la Tottenham și este obișnuit cu meciurile împotriva „tunarilor”. Bayern a eliminat-o pe Arsenal în 2013, 2014 și 2017.

Fanii bavarezi nu vor avea voie să asiste la partida de pe „Emirates”, pentru că au aruncat cu artificii pe teren în timpul întâlnirii cu Lazio, din optimile de finală.

Jocurile din prima manșă a sferturilor de finală vor avea loc pe 9 și pe 10 aprilie, iar cele din manșa secundă o săptămână mai târziu, pe 16 și pe 17 aprilie.

Se știu și semifinalele

Au fost trase la sorți și potențialele semifinale, care se vor disputa 30 aprilie/1 mai (turul) și pe 7/8 mai (returul):

Atletico Madrid/Borussia Dortmund – PSG/FC BarcelonaArsenal/Bayern Munchen – Real Madrid/Manchester City

Potrivit cotelor, cele mai probabile semifinale sunt Atletico Madrid vs PSG și Bayern vs Manchester City.

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here