Pastila pentru suflet. Pilda zilei: înțelepciunea vine din smerenie 

Pastila pentru suflet. Pilda zilei: înțelepciunea vine din smerenie

Într-o mănăstire, un călugăr bătrân şi-a propus să postească timp de 70 de săptămâni, mâncând doar odată pe săptămână. Şi tot efortul pentru ca Dumnezeu să-i descopere înţelesul unui text biblic, pe care nu reuşea nicidecum să-l pătrundă.

După 70 de săptămâni de post, n-a primit însă nici un răspuns. S-a hotărât atunci să meargă să-l întrebe pe un frate călugăr mai tânăr, poate că va şti el răspunsul. Dar, numai ce deschise uşa chiliei, că și avu o viziune – un înger i se arătă şi-i spuse: „Cele 70 de săptămâni de post ale tale nu ţi-au luminat mintea, pentru că nu erau făcute în duh smerit, dar acum că te-ai smerit până la a te duce la fratele tău mai tânăr să-l întrebi, am fost trimis eu pentru a-ţi desluşi înţelesul fragmentului din Sfânta Scriptură.”

Şi imediat înţelese ce voia să spună acel text biblic. Şi a mai înţeles încă ceva: că nu poţi fi înţelept și luminat cu adevărat fără să fii şi smerit. 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here