Fostul preşedinte american Donald Trump se confruntă luni, la New York, cu două termene de judecată cruciale, care ar putea afecta imaginea sa de miliardar care încearcă să fie reales în noiembrie, relatează AFP.
Inculpat în patru dosare penale şi condamnat deja la amenzi foarte mari în două procese civile, magnatul imobiliar şi tribunul conservator populist urmează să se întâlnească la ora locală 9:30 (15:30, ora României) cu un judecător de la tribunalul penal din Manhattan pentru a stabili o nouă dată pentru procesul său istoric într-un caz care implică plăţi nedeclarate către o actriţă de filme porno.
Tot luni, în faţa aceleiaşi instanţe din statul New York, Donald Trump va trebui să garanteze că va plăti aproape jumătate de miliard de dolari din amenzile pe care el şi fiii săi Eric şi Don Jr. au fost condamnaţi să le achite în instanţa civilă pentru fraude financiare comise în cadrul imperiului lor imobiliar, Trump Organization, în anii 2010. În cazul în care nu plătesc, ei riscă să-şi vadă puse sub sechestru bunurile imobiliare şi conturile bancare de către procurorul general local Letitia James, care i-a trimis în judecată în octombrie 2022 şi a făcut să fie condamnaţi de judecătorul newyorkez Arthur Engoron, la 16 februarie.
Dacă Donald Trump nu depune o cauţiune care să acopere cel puţin 454 de milioane de dolari amenzi plus dobânzi, “imaginea sa se va schimba radical în ochii multor persoane, deoarece el s-a prezentat întotdeauna ca un miliardar de succes”, a comentat pentru AFP Andrew Weissmann, fost procuror federal şi autor al unei cărţi despre inculpările fostului preşedinte.
Aflat sub presiune, fostul ocupant republican al Casei Albe (2017-2021), care visează să se întoarcă acolo pe 20 ianuarie 2025, i-a denigrat din nou sâmbătă pe procuroarea James şi pe judecătorul Engoron, scriind cu majuscule pe reţeaua sa socială Truth Social: un magistrat “TOTAL INCOMPETENT ŞI CORUPT” şi un şef al parchetului din New York “CARE ÎL ATACĂ pe TRUMP CÂND NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC RĂU”.
Donald Trump îşi exprimă furia în mod regulat împotriva unei sentinţe civile “false” şi a unei “cerinţe de garanţie neconstituţionale” impuse de un procuror general “rasist” şi de un judecător “controlat de clica democrată”.
Letitia James este un magistrat afro-american democrat şi ocupă atât un rol judiciar, cât şi unul politic.
De săptămâni întregi, avocaţii lui Trump afirmă că nu pot depune cauţiunea, care ar trebui să suspende, pe durata recursului, hotărârea din februarie care le interzice tatălui şi fiului Trump să îşi administreze afacerile din New York timp de trei şi, respectiv, doi ani.
Vineri, fostul şef de stat a afirmat că dispune de “aproape 500 de milioane de dolari în numerar, din care o parte importantă este destinată să fie folosită în campania (sa)” împotriva preşedintelui democrat Joe Biden.
Tot vineri, el a primit, de asemenea, un impuls financiar atunci când compania sa media, Trump Media & Technology Group, a primit undă verde pentru a se lansa la bursă, o mişcare care i-ar putea aduce miliarde de dolari şi care ar putea servi drept garanţie.
Trump este pe cale să se îmbogăţească cu 3 miliarde de dolari, după ce a fost aprobată scoaterea pe bursă a companiei sale de social media. Problema banilor de care are nevoie fostul preşedinte nu este însă rezolvată.
FALIMENT?
În caz contrar, Donald Trump va suferi “o umilinţă”, consideră Carl Tobias, profesor de drept la Universitatea din Richmond (Virginia de Est). El ar putea fi obligat să-şi vândă bunurile imobiliare sau riscă să fie confiscate de procurorul James. E vorba de Trump Tower de pe 5th Avenue şi de clădirea sa de pe Wall Street din Manhattan. Carl Tobias crede chiar că omul de afaceri ar putea “declara faliment personal”.
Avocaţii săi fac presiuni de luni de zile pentru a întârzia cât mai mult procesele sale, dacă este posibil după alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
Pentru acuzaţia sa penală privind plăţile efectuate înainte de alegerile prezidenţiale din 2016 către o fostă vedetă porno, Stormy Daniels, cu care ar fi avut o relaţie extraconjugală în 2006, procesul ar fi trebuit să înceapă luni. Însă acesta a fost amânat la 15 martie cu cel puţin o lună. Judecătorul Juan Merchan din Manhattan urmează să stabilească luni o nouă dată pentru această premieră judiciară istorică pentru un fost preşedinte american, care riscă până la patru ani de închisoare.
Apărarea lui Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, cere o amânare de cel puţin trei luni, pentru a avea timp să studieze zecile de mii de pagini de probe depuse în martie. Avocaţii vor, de asemenea, să aştepte ca Curtea Supremă de la Washington să se pronunţe în această vară asupra chestiunii imunităţii prezidenţiale în faţa urmăririi penale.
Donald Trump neagă orice relaţie cu Stormy Daniels, Stephanie Clifford pe numele său real. El a pledat nevinovat la acuzaţia de a fi declarat plăţi fictive ale Trump Organization, pentru a ascunde cei 130.000 de dolari plătiţi actriţei în octombrie 2016 pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale consensuale cu zece ani mai devreme, când Trump era căsătorit cu Melania Trump.