Mii de români din toată țara au fost înșelați, după ce au cumpărat produse din cadrul campaniei promoționale din magazinele Mobexpert, ce aparțin omului de afaceri Dan Șucu. În urma anchetei jurnalistice marca Realitatea Plus, de frica sancțiunilor, au fost puse toate etichetele conforme, cu prețul corespunzător. În acest caz, ANPC va desfășura controale în toate locațiile companiei. Jurnaliștii Realitatea PLUS au încercat să obțină un punct de vedere de la conducere, însă până în acest moment aceștia nu am primit răspuns.  

 

Tot mai multe înșelătorii au fost semnalate de clienți în perioada reducerilor. Magazinul de articole de mobilier, Mobexpert, promovează un tip de reducere fantomă, unde clienților li se promit în teorie discount-uri uriașe și nu le primesc, în realitate.

Echipa Realitatea PLUS a încercat să obțină un punct de vedere și explicații din partea responsabililor de magazin, însă aceștia au fugit și nu au dorit să stea de vorbă cu noi, după cum se poate observa în imaginile publicate mai jos.

Magazinele lui Dan Șucu, promoții false. Țeapa dată de milionarul care vrea să intre în politică

Reducerile au fost promovate în toate magazinele de mobilă din România ce aparțin omului de afaceri Dan Șucu. Numeroși clienți care au fost păgubiți prin această metodă au depus plângere la Protecția Consumatorilor. Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat pentru Realitatea Plus că în aceste zile, toate magazinele Mobexpert vor fi verificate de către inspectori și vor fi ridicate inclusiv registrele vânzărilor de luna aceasta. Specialiștii în domeniul comerțului spun că aceste practici sunt o obișnuință și faptele pot fi chiar și de natură penală.

Jurnaliștii Realitatea Plus au trimis solicitări oficiale conducerii companiei și către afaceristul Dan Șucu, proprietarul lanțului de magazine. Până în acest moment, aceștia nu a dorit să comenteze acuzațiile.

 

 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here