Consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate, spun nutriționiștii. Sezonul de vară se apropie și femeile sunt tot mai preocupate de silueta lor. Pierderea în greutate nu este benefică doar pentru aspectul fizic, ci și pentru sănătatea organismului.
Peștele se încadrează pe lista cu alimente sănătoase și cu multiple beneficii pentru organism. Se prepară ușor și poate fi integrat într-o mulțime de rețete simple și delicioase. Peștele este bogat în nutrienți care te pot ajuta să-ți îmbunătățești sănătatea, dar și să pierzi în greutate.
Consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate
Peștele este o parte esențială a dietei mediteraneene. Mulți nutriționiști sunt de părere că această dietă este esențială pentru a pierde în greutate și că peștele este o parte importantă a succesului pe care îl poți avea în lupta cu kilogramele în plus.
Fiind o sursă excelentă de proteine, peștele te poate ajuta să te simți plină pentru o perioadă mai lungă de timp. În felul acesta poți să controlezi mult mai ușor aportul de calorii pe care îl consumi zilnic.
O dietă săracă în proteine te va face să te simți tot timpul flămândă, ar acest lucru poate duce la consumul de gustări rapide, dar nesănătoase. Proteinele de înaltă calitate pot ajuta, de asemenea, la o digestie mult mai bună.
Peștele gras, precum somonul, este bogat în acizi grași Omega-3 care sprijină sănătatea inimii, îmbunătățesc digestia și îți conferă senzația de sațietate pentru o perioadă mai lungă de timp.
Mai jos găsești și alte motive pentru care consumul de pește te-ar putea ajuta să pierzi în greutate.
Vei consuma mai puține grăsimi nesănătoase prin introducerea peștelui în dieta ta
Nutriționiștii sunt de părere că vei ajunge să consumi mai puține grăsimi nesănătoase dacă incluzi peștele în dieta ta. Spre deosebire de carnea roșie, carnea albă de pește este mult mai sănătoasă.
Peștele este sărac în calorii, dar bogat în alți nutrienți esențiali. În plus, peștele se potrivește cu o mulțime de garnituri delicioas eși sățioase.
Cel mai adesea nutriționiștii recomandă somonul. Acesta este considerat un pește cu valori nutritive excelente pentru persoanele care își doresc să piardă în greutate.
Peștele este sărac în calorii, dar bogat în nutrienți
Pe lângă proteine și acizi grași Omega-3, peștele mai are și alte beneficii în lupta împotriva kilogramelor în plus.
Peștele este sărac în calorii, ceea ce înseamnă că poate fi integrat cu ușurință într-un plan de slăbire. O porție de pește poate conține chiar și 30 de calorii.
Peștele este sursa de proteine cu cele mai puține calorii. O bucată de carne de vită poate conține chiar și 56 de calorii. Specialiștii recomandă să gătești peștele fără să folosești alte surse extra de grăsime.
Cel mai bine este să-l prepari la cuptor, la grătar sau fiert. În felul acesta te vei asigura că ai pe masă un meniu echilibrat. Dacă îți dorești să experimentezi în bucătărie, atunci poți încerca rețete de sushi. Este o metodă ideală de a integra peștele în dieta ta.
Peștele ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge
Nivelul zahărului din sânge joacă un rol esențial când vine vorba de pierderea în greutate. O sursă de proteine, precum peștele, poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge.
Peștele gras, precum somonul sau tonul, ajută inclusiv la îmbunătățirea sănătății inimii. Pe lângă pierderea în greutate, vei avea un corp mult mai sănătos și mai puternic.
Dieta trebuie completată de un stil de viață sănătos. Astfel, specialiștii recomandă ca exercițiile fizice să nu facă excepție din programul de slăbire a oricărei persoane.