Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat, marţi, că în ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 32.000 de persoane, majoritatea primind doza de rapel. Totodată, au fost înregistrate 28 de reacţii adverse, alte 143 fiind în curs de investigare. Potrivit CNCAV, 32.325 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, din care 18.960 cu doza de rapel. Dintre persoanele vaccinate în intervalul menţionat, 21.911 au primit serul Pfizer, 1.828 pe cel de la Moderna, 1.366 pe cel produs de AstraZeneca şi 7.220 pe cel de la Johnson & Johnson. Numărul total al persoanelor vaccinate a ajuns astfel la 4.580.633, din care majoritatea – 3.561.832 – cu serul Pfizer. Alte 361.448 de persoane au primit vaccinul Moderna, 432.022 pe cel de la AstraZeneca şi 225.331 – Johnson & Johnson. În ultimele 24 de ore, s-au raportat 28 de reacţii adverse: 12 la Pfizer, una la Moderna, 10 la AstraZeneca şi 5 la Johnson & Johnson. “Menţionăm că 143 reacţii adverse sunt în curs de investigare”, a precizat CNCAV. Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa [email protected].