Planul roșu de intervenție a fost activat, în această dimineață, la nivelul județului Constanța, în urma producerii unei explozii cu degajări mari de fum, la Rafinăria Petromidia.  

UPDATE 9:18 – Focul a fost stins. În prezent, se acționează pentru răcirea zonei. Nu au fost raportate victime. Planul roșu a fost dezactivat.

Pompierii au evacuat 20 de persoane, restul personalului autoevacuându-se pe platformă. 

Intervenție de amploare la Rafinăria Petromidia, din cauza unei explozii. La fața locului acționează 6 mașini de stingere, 2 autoscări și 3 ambulanțe SMURD.

Totodată, pentru evenimentul de la Petromidia se deplasează în sprijin o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Fetești, au transmis reprezentanții ISU.

În sprijinul echipajelor care intervin la fața locului a fost trimisă și autospeciala transport roboți de la ISU BIF.

Potrivit primelor informații, o conductă de benzină ar fi explodat. 

Incendiu Petromidia. Există riscul de PLOI ACIDE? 

Până la acest moment nu au fost raportate victime.

Amendă de 50.000 de lei în cazul incendiului de la Rafinăria Petromidia 

 

​ 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here