Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, susţine că liberalii şi social-democraţii ”nu s-au iubit unii cu alţii”. Cu toate astea, Cîrstoiu spune – referindu-se la “căsătoria din interes” dintre PSD şi PNL – că astfel de lucruri ”uneori sunt de succes”.
”Eu nu sunt politician. Eu sunt un exponent al alianţei PSD-PNL. Eu nu sunt înscris în niciunul dintre cele două partide”, a spus Cătălin Cîrstoiu în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la un post TV.
Cătălin Cîrstoiu a fost întrebat dacă, după alegeri, se va înscrie în unul dintre cele două partide.
”Eu cred că în momentul de faţă sunt cea mai bună reprezentare a concepţiilor PSD şi a concepţiilor PNL. Ei nu s-au iubit unii cu alţii”, a comentat Cîrstoiu.
Cât despre afirmaţia lui Rareş Bogdan, care a caracterizat coaliţia PSD-PNL drept o căsătorie din interes, Cătălin Cîrstoiu a comentat: ”Astea uneori sunt de succes”.